Internetul, sub asediu. Log4j este una dintre cele mai mari ameninţări cibernetice
Una dintre cele mai mari ameninţări cibernetice a apărut sub forma unei aplicaţii, Log4j, a cărei vulnerabilitate poate preda controlul calculatoarelor celor rău intenţionaţi. Se pare că hackerii din China şi Iran, precum şi cei care minează după criptomonede, deja au profitat de această vulnerabilitate, potrivit AP.
Hackerii pot pune mâna pe controlul unor giganţi industriali, servere web sau simple desktopuri ale utilizatorilor. Departamentul Homeland Security din SUA a dat alarma, ordonând agenţiilor federale să elimine acest bug, atât de simplu de exploatat, şi să-şi cheme echipele de IT pentru a rezolva problema.
Jen Easterly, şeful securităţii cibernetice american a declarat că aceast defect este “unul dintre cele mai seriose pe care le-am văzut în cariera mea, dacă nu cel mai serios”. Industria, aici incluzând reţele electrice, hidrocentrale, industria mâncării, fabricarea de produse sau transporturile de mărfuri, este extrem de vulnerabilă în acest moment. Există o celulă de criză la nivel global, coordonată de la Washington.
Log4j este un software, scris in programul Java, care monitorizează activitatea userului pe un computer. El poate fi folosit pe mai multe platforme, Windows, Linux, macOS, şi poate fi folosit de la controlul camerelor video la navigaţia prin satelit a maşinii, precum şi dispozitive medicale.
Gigantul tehc Alibaba a informat compania Apache Software pe 24 noimebrie despre aceasă vulnerabilitate şi în două săptămâni au reuşit să înlăture problema.