„O să studiez. Nu cunosc detaliile acestui dosar. Dacă vreţi, trebuie văzut punctul de vedere al acestui Consiliului Concurenţei. Nu ştiu care e şi punctul de vedere al companiilor care au fost supuse acestei sancţiuni. În mod evident limitarea accesului pe piaţă sau înţelegeri în ceea ce priveşte preţul sau care nu exced cadrului legal trebuie să fie sancţionate conform legii”, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Consiliul Concurenţei a sancţionat cinci companii farmaceutice, furnizoare de imunoglobuline şi alte medicamente derivate din plasma umană, precum şi asociaţia reprezentativă a sectorului producătorilor de terapii cu proteine plasmatice – PPTA (Belgia) cu amenzi în valoare totală de 353.393.694 lei (aprox. 71 milioane euro).
În urma investigaţiei, declanşate în 2018, autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioada 2015-2018, cele cinci companii au adoptat o strategie coordonată, care a vizat limitarea şi, chiar, întreruperea aprovizionării pieţei româneşti cu imunoglobuline, cu scopul de a exercita o presiune asupra autorităţilor de a suspenda taxa clawback pentru medicamentele derivate din sânge uman sau plasmă umană. În acest fel, companiile urmăreau să îşi creeze un avantaj comercial, respectiv ameliorarea marjelor de profit.