„Eu nu am pus presiune pe mine. Dacă ai fost numărul unu, asta i-am spus şi lui Halep, nu mai contează că acum eşti pe doi, trei sau cinci. Ea trebuie să uite şi să fie foarte concentrată la turneele de Mare Şlem. Ai fost numărul unu o dată, e de ajuns! Cred că toţi jucătorii vor să facă performanţă acolo”, a declarat primul lider din ierarhia ATP, la emisiunea Marius Tucă Show.
Simona Halep nu a părăsit top 10 WTA în ultimii şase ani. Ea a început sezoanele 2017, 2018 şi 2019 din postura de lider mondial, iar în prezent se clasează pe poziţia secundă.
Năstase a mai spus că Simona Halep poate învăţa foarte multe de la Monica Niculescu, jucătoare care are o ambiţie ieşită din comun: „Simona e ambiţioasă. Asta e cel mai important. Mai e o jucătoare ambiţioasă, Monica Niculescu, care joacă la fel şi dacă e condusă cu 5-0. Dacă ar avea ambiţia ei, n-ar pierde niciun meci. Şi Sorana Cîrstea îmi place, şi Buzărnescu şi Begu. Să ai atâtea jucătoare în top 100 e o performanţă foarte mare pentru o ţară mică”.
Întrebat despre posibilitatea ca Simona Halep să îi egaleze sau să îi depăşească performanţele din tenis, Năstase a răspuns: „Simona e tânără, poate să mă egaleze, are 28 de ani. Eu sunt la băieţi, ea e la fete. De ce să mă supăr?”.
Ilie Năstase l-a lăudat pe antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill. Fostul mare tenism român a fost invitat la emisiunea Marius Tucă Show, în cadrul căreia a vorbit despre impactul pe care îl are australianul asupra sportivei din Constanţa.
„Darren Cahill aşa arată, ca cel mai bun antrenor al ei. A fost un jucător bun de dublu, dar este şi un foarte bun antrenor. Nu se fereşte să o critice şi e foarte bine, faţă de alţii care o linguşesc. El poate să spună, dar dacă tu nu poţi face ce spune el, atunci e o mare problemă. De multe ori mai spune
Simona Halep a reînceput colaborarea cu Darren Cahill, după ce în anul 2019 cei doi nu au mai lucrat împreună, din cauza unor probleme personale ale antrenorului australian.
Fostul lider mondial a ajuns până în sferturile de finală ale turneului de Grand Slam Australian Open 2020, după ce le-a învins pe Jennifer Brady (24 de ani, nr. 49 WTA), Harriet Dart (23 de ani, nr. 173 WTA), Yulia Putintseva (25 de ani, nr. 38 WTA) şi Elise Mertens (24 de ani, nr. 17 WTA).
În sferturile de finală de la Australian Open, Simona Halep se va întâlni cu jucătoarea din Estonia Anett Kontaveit (24 de ani, nr. 31 WTA), în noaptea de marţi spre miercuri.
Antrenorul Darren Cahill a vorbit, pentru presa din Australia, despre momentul bun prin care trece Simona Halep: „Pun prea multă presiune pe ea? Eu cred că este la fel, sincer. Vorbim la fel, chiar şi anul trecut atunci când nu lucram împreună. Aşa cum am mai spus, ea este parte din familia mea. Am mai spus această poveste despre cum am crezut că fac cel mai bun lucru pentru familia mea şi să-mi iau o pauză de 12 luni. Am ajuns acasă şi le-am spus, salut, copii, o să-mi iau un an de pauză, o să fiu mai mult prin preajmă. Fiica mea a început să plângă. Credeam că este foarte fericită, dar ea era supărată că o abandonez pe Simona. Atât de mult înseamnă pentru familia mea.
În ce mă priveşte relaţia este la fel. Ea este în continuare la fel de nervoasă pe teren, aşa cum a fost mereu, dar învaţă să managerieze astfel de momente. Astăzi, la un moment dat, a existat o minge interesantă. Simona din trecut ar fi lăsat totul să treacă, dar acum a refuzat să renunţe. Astea sunt lucrurile care mă fac mândru de ea, luptă atunci când unele chestii îi sunt împotrivă. Asta este marea schimbare la ea pe care am văzut-o în ultimii doi-trei ani”.