Astăzi, de la ora 20.00, publicistul Ion Cristoiu şi moderatoarea Monica Mihai discută despre reformele nepopulare anunţate de guvernanţi pentru accesarea celor 30 de miliarde de euro prin PNRR, plan aflat pe ultima sută de metri înainte de depunerea lui la Bruxelles, dar ţinut la secret de autorităţi.
PNRR este şi subiect de campanie electorală în PNL, în perspectiva congresului din această toamnă pentru alegerea unui nou şef al partidului, Florin Cîţu creându-şi un avantaj din postura de premier.
De asemenea, Ion Cristoiu şi Monica Mihai vor analiza afacerile din pandemie, semnalate de Raportul Curţii de Conturi, dar care nu s-au concretizat până acum în dosare la DNA.
Nu vor lipsi rubricile Nedumerirea lui Cristoiu, Profeţia lui Cristoiu, Declaraţia Săptămânii, Topul Săptămânii şi O imagine cât o mie de cuvinte.
Iată de ce nu trebuie să ratezi emisiunea Gândurile lui Cristoiu, vineri, 28 mai, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS. Ca să ŞTII!