COMENTARIU Marius Oprea. Mai am un singur dor: să nu-l mai văd pe Cîţu la televizor

Actualul executiv de la Palatul Victoria e un guvern în care toată energia se duce la claxon, în declaraţii sforăitoare, despre un viitor sublim, în vreme ce prezentul arată sumbru. Aşa se întîmplă de la instaurarea sa şi pînă azi, cînd, cu surle şi trîmbiţe, Florin Cîţu se va înfoia cu semnarea PNRR-ului, alături de Ursula von der Leyden, deşi sîntem printre ultimele ţări care o face, aşteptîndu-ne să primim banii de la Bruxelles cînd unele din ţările UE au şi cheltuit o mare parte din ei, pornind startul redresării, în vreme ce noi ne adîncim în criză.

Guvenul nu a făcut, deocamdată, nimic practic pentru rezolvarea problemelor facturilor imense la gaz şi electricitate, care încep să vină în casele românilor şi, poate şi mai ”spectaculoase”, la locurile lor de muncă – şi cu efecte cel puţin la fel de devastatoare. Într-un viitor previzibil, mare parte a managerilor de instituţii vor închide lumina, la propriu şi vor prefera să plece acasă: costurile de producţie nu vor putea ţine pasul cu piaţa. Şi, în acest timp, într-o inconştienţă adolescentină, ”echipa cîştigătoare” din PNL îşi împarte funcţiile în partid, precum decoraţiile pentru vitejie, înaintea bătăliei. O bătălie pierdută în faţa românilor. Căci Romexpo nu e ţara. 

”Guvernul meu” e pe ultima sută de metri, iar preşedintele se pregăteşte să facă vocalize, cu ”pee-see-dee”, dar nu-l va mai asculta nimeni. Moţiunea de cenzură, una din ele, oricare va fi ea, nu are cum să nu ajungă în zilele următoare în Parlament, iar Cîţu nu o poate evita. Aici, nu-i mai poate sări în ajutor Klaus Iohannis, ca la Congres.

Florin Cîţu, fără pîine şi cuţit, va fi ca Superman în chiloţi, lipsit de costumul său zburător. E o chestiune de zile – moţiunea de cenzură, una din ele, îl va scoate de la Palatul Victoria. Liberalii au pierdut, de fapt, la Congres, guvernarea. Nu vorbesc aici doar de faptul că unii dintre cei 51 de parlamentari care s-au arătat deschis de partea lui Ludovic Orban ar putea vota moţiunea de cenzură, ci mai ales de faptul că noul şef al liberalilor şi-a enervat şi ostilizat din nou, dincolo de orice limită, foştii parteneri din USR-PLUS, încît aceştia au ajuns să fie mai porniţi pe el, decît pe Ciolacu.

Ce-i mai trebuia lui Florin Cîţu să mintă încă o dată, că se află ”în contact” cu foştii parteneri plecaţi de la Palatul Victoria, tocmai din cauza lui, confundînd un întreg partid cu Cristian Ghinea, pe care l-a invitat la semnarea PNRR pentru că aşa-i cerea protocolul, impus probabil de Ursula von der Leyden? Să ne mintă şi că, în fiecare an, de 1 ianuarie, începînd cu acesta, ne vor creşte pensiile şi salariile, cînd el n-are nici măcar idee de bugetul pentru anul următor? Îi trebuia, pentru că el, preferatul lui Iohannis, are minciuna în sînge, ca pe o boală. Florin Cîţu minte cum respiră şi singura lui scuză e că el însuşi crede în propriile-i minciuni. Probabil că e, de fapt, într-adevăr, un om bolnav.

Dar eu unul m-am săturat. Asistăm la un spectacol jalnic, care ar fi de rîs, dacă n-ar fi de plîns. Mă gîndesc la ce ne aşteaptă în această iarnă şi, uitîndu-mă la triumfalismul lui Florin Cîţu, mi-aş dori să pot dormi, pînă la primăvară. E însă imposibil. Şi atunci mi se face şi frică, şi frig, deşi iarna n-a venit încă.

Ştiu că vom rezista şi acestei ierni, chiar şi ”valului patru”, fără vreun merit al guvernanţilor, ci numai al specificului nostru national, care ne-a făcut pe noi, românii, să trecem prin multe ierni ale istoriei, şi mai dificile decît asta. Ceea ce însă o face aproape imposibil de suportat şi ca idee, e că trebuie să-l văd pe Florin Cîţu că reuşeşte, nu ştiu cum, să ne spună, convins, că iarna e ca vara. Aştept şi îmi doresc doar un singur lucru: să nu-l mai văd la televizor. Atît. Şi mi-e deajuns să pot să plătesc, resemnat, lumina şi gazul.