De mai bine de un an omenirea e îngrozită de „sfera spinoasă care se vede în toată lumea”, cum a scris „The New York Times” şi cum povesteşte Fareed Zakaria în primele rânduri ale cărţii sale: doi cercetători de la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor au primit sarcina de a crea o imagine a noului coronavirus. Era nevoie de ceva care „să atragă atenţia publicului”.
Cei doi au desenat un glob argintiu cu ţepi de un roşu aprins. „Era o imagine evocatoare şi tulburătoare care în scurt timp se găsea peste tot, în ziare, în reviste şi la ştirile de la televizor. Dacă încercaţi acum să vizualizaţi cum arată un coronavirus, probabil că vă vine în minte imaginea creată de cei doi sau o variantă a acesteia.”
O reprezentare a unei particule virale care o face să pară ameninţătoare, dar şi masivă. „În realitate, noul coronavirus este cam a 10000-a parte din punctul care încheie această frază.”
Cartea jurnalistului american Fareed Zakaria – despre care Josef Joffe scria că este „un ghid inteligent, erudit şi echilibrat” – e una dintre primele încercări de a creiona lumea care ne aşteaptă după ce va trece vârful crizei provocate de pandemia de COVID-19.
Scriu editorii: „Analiza porneşte de la premisa că asistăm la unul dintre acele rare momente în care istoria îşi accelerează ritmul şi că această criză ce a afectat toate aspectele vieţii umane va reconfigura într-o măsură semnificativă lumea. Cele 10 <
Iată şi lecţiile:
Lecţia 1. Puneţi-vă centura de siguranţă
Lecţia 2. În privinţa guvernării contează calitatea, nu cantitatea
Lecţia 3. Pieţele nu sunt de ajuns
Lecţia 4. Oamenii ar trebui să-i asculte pe experţi şi experţii ar trebui să-i asculte pe oameni
Lecţia 5. Viaţa este digitală
Lecţia 6. Aristotel avea dreptate – suntem animale sociale
Lecţia 7. Inegalităţile se vor accentua
Lecţia 8. Globalizarea nu dispare
Lecţia 9. Lumea devine bipolară
Lecţia 10. Uneori cei mai mari realişti sunt idealiştii
Concluzie. Nimic nu e scris
De ce se vor produce toate aceste transformări?
„Să ne gândim doar la schimbările pe care le-am făcut în viaţa noastră ca reacţie la pandemie. Am acceptat să ne izolăm o lungă perioadă. Am muncit, am participat la şedinţe şi am avut conversaţii profund personale vorbind cu laptopul. Am făcu cursuri online, iar când am avut nevoie de doctori sau de terapeuţi, am apelat la telemedicină. În decurs de o lună, companiile au modificat politici pentru care, în mod normal, ar fi avut nevoie de ani să le revizuiască.(…) Aceste schimbări ar putea fi începutul a ceva nou sau doar impulsuri de moment.”
Fareed Zakaria – 10 lecţii pentru o lume postpandemică. Traducere de Adina Avramescu. Editura Polirom. 311 pag.