iPhone 12 chiar există. Pe internet au apărut primele recenzii
Dacă te întrebai de ce nu ai văzut până acum iPhone 12 în afara prezentării Apple, află că a existat o interdicţie din partea companiei. Aceasta a expirat marţi seară.
În doar câteva ore, internetul s-a umplut de clipuri care prezintă noul iPhone 12 şi 12 Pro. Acestea sunt primele telefoane care vor ajunge la utilizatori. În România se va întâmpla ceva mai târziu. Suntem în valul al doilea de ţări care vor primi telefonul.
Momentan, cei care au testat telefonul laudă design-ul nou şi camerele spectaculoase. Mai puţine cuvinte spuse despre tehnologia 5G despre care Apple a vorbit în mod repetat la lansare. Aceasta este mai greu de testat. A reuşit să o facă doar Joanna Stern de la Wall Street Journal. Ea a mers pe un stadion de 1.6 miliarde de dolari împânzit cu tehnologia 5G. A descoperit acolo că poate să atingă o viteză a internetului de 2GB pe secundă.
„Chiar şi în timp ce stau aici cu vitezele astea uriaşe, ce ar trebui să fac cu ele? Să descarc 2 sezoane din serialul Breaking Bad. Deja am făcut asta în 3 minute şi jumătate. Să descarc un joc de 2 GB? Am făcut asta în 45 de secunde. Cu adevărat folositor va fi când acest loc o să fie din nou plin cu fani şi toată lumea încearcă să încarce poze pe Instagram şi clipuri pe Youtube”, spune Joanna Stern, Wall Street Journal.