Din cei 7,428 de contaminaţi cu coronavirus, 113 sunt în stare gravă, 96 – în stare critică, 403 s-au vindecat. Până astăzi, din 403 s-au vindecat şi, din fericire, există doar 40 de morţi.
În spatele cifrelor, tenace şi discretă – performanţa excepţionalului corp medical din Israel.
Cei din spitalul Ihilov (Tel Aviv), a lansat proiectul „Nimeni nu va muri singur”: de ieri, permit rudelor de gradul întâi să fie alături de bolnavii în fază terminală, împărţind cu apropiaţii pacientului accesoriile de protecţie. Nu mă îndoiesc că toate spitalele din Israel vor prelua iniţiativa.
La sfârşitul anului 2018 (n-am găsit statistici mai recente, dar lucrurile nu s-a schimbat semnificativ de atunci), în Israel erau 38.765 de medici (3.1 la 1.000 de locuitori) şi 68.543 asistente (5 la 1.000 de locuitori). Lor li se adaugă infirmierele şi brancardieri.
Conform cotidianului Maariv, pe 22 martie 3.030 de cadre medicale ieşiseră pozitiv la testele Covid-19 (814 medici, 893 asistente şi 1323 paramedici). Din totalul de 3.030, 1567 lucrează în spitale, 780 în policlinici, 135 pe ambulanţe, 99 în spitalele de geriatrie sau de recuperare şi 22 în Ministerul Sănătăţii. 660 au luat virusul de la de bolnavii pe care i-au tratat, 521 de la un coleg confirmat pozitiv.
Nu am informaţii despre vreun cadru medical internat. Despre concediu nici nu poate fi vorba.
Spitalele generale au început să lucreze în ture de 12 ore (asistentele cu siguranţă, probabil şi medicii).
Cum am presupus, ministrul Sănătăţii, Zakkov Litzman (care nu e medic) s-a infectat într-o comunitate de ultrareligioşi. A refuzat să colaboreze la ancheta epidemică, dar a fost depistat graţie urmăririi digitale.
Şi în Israel, izolarea Corona lasă natura să respire. Răţuştele se plimbă pe aeroportul Ben Gurion, mistreţii dau raite prin Haifa ziua în amiaza mare, iar renii îşi fac siesta pe faleza din Eylat…