Prima pagină » Meteo » Cod galben de inundaţii în judeţele Braşov, Covasna, Buzău şi Vrancea

Cod galben de inundaţii în judeţele Braşov, Covasna, Buzău şi Vrancea

Meteorologii au instituit cod galben de inundaţii care este valabil miercuri în judeţele Braşov, Covasna, Buzău şi Vrancea.
Cod galben de inundaţii în judeţele Braşov, Covasna, Buzău şi Vrancea

În judeţele Braşov şi Covasna, avertizarea este valabilă până la ora 20.00. Specialiştii spun că din cauza „precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie”.

Sunt vizate râurile mici din bazinul hidrografic Tărlung – bazin amonte Ac. Săcele şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Săcele, în judeţele Braşov şi Covasna.

Vizat este şi bazinul hidrografic Buzău – bazin amonte Ac. Siriu cu afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Nehoiu, în judeţele Braşov, Covasna şi Buzău. În acest caz, avertizarea va expira la ora 22.00.

Cod galben este şi în bazinele hidrografice Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea) şi Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Vrancea şi Buzău). În judeţele Vrancea şi Buzău, codul galben este valabil până la ora 22.00.