Video Judeţele cu cea mai mare prezenţă şi cele cu cea mai slabă, la alegerile prezidenţiale 2019

Potrivit BEC, un număr de 18.748 de secţii de votare vor fi deschise duminică, 10 noiembrie, la alegerile prezidenţiale, iar în străinătate 835 pentru românii de peste hotare. În competiţia pentru prezidenţiale s-au înscris şi au fost validaţi 14 candidaţi.

Urmărește
1735 afișări

UPDATE 21.00 Prezenţa la vot la închiderea urnelor este de 47,6%. Potrivit datelor oficiale, la ora 21.00 şi-au exprimat opţiunea de vot 8.683.112 de alegători, dintre care 5 milioane în mediul urba şi 3,6 în mediul rural.

Judeţe fruntaşe: Ilfov- 63%, Cluj- 59%, Sibiu-53%.

Judeţe codaşe: Vaslui (35,4%), Covasna (37%), Satu Mare (37%).
În Bucureşti, la închiderea urnelor, prezenţa a fost de 51,4%.

La alegerile din 2014, în primul tur, prezenţa totală a fost de 52,31%.

 

UPDATE 20.00 BEC anunţă că prezenţa la vot, în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale, pentru ora 20.00, este de 46,8%, comparativ cu alegerile europarlamentare din luna mai când prezenţa a fost, la aceeaşi oră, de 46,3%. Nu există, pentru comparaţie, o raportare din primul tur din anul 2014.

Potrivit datelor oficiale, până la ora 20.00 şi-au exprimat opţiunea de vot 8.534.072 de oameni, dintre care 4, 9 milioane în mediul urban şi 3,5 milioane în mediul rural.

Judeţe fruntaşe: Ilfov (61,5%), Cluj (57,8%), Sibiu (52,8%).

Judeţe codaşe: Vaslui (35%), Covasna (36,3%), Satu Mare (37%).

În Capitală, prezenţa la ora 20.00 a fost de 49,9%.

 

UPDATE 19.00 Prezenţa la vot era de 45,08 la nivel naţional. Judeţul cu cea mai mare prezenţă la vot rămâne Ilfov, unde la ora 19.00 prezenţa a ajuns la 58,06.

Biroul Electoral Central anunţă că prezenţa la vot, în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale, pentru ora 19.00, este de 45,08%, comparativ cu primul tur
Potrivit datelor oficiale, până la ora 19.00 au votat 8.212.964 de alegători, dintre care 4,7 milioane în mediul urban şi 3,4 milioane în mediul rural.

Judeţe fruntaşe: Ilfov (58,3%), Cluj (55,1%), Sibiu (50,6%).

Judeţe codaşe: Vaslui (34,2%), Covasna (34,7%), Satu Mare (35,6%).

În Bucureşti, prezenţa la vot la ora 19.00 a fost de 47,3%.

În anul 2014, la aceeaşi oră, prezenţa în primul tur al alegerilor prezidenţiale era de 48,8%.

 

UPDATE 18.00 Potrivit datelor oficiale, până la ora 18.00, s-au prezentat la urne peste 7,6 milioane de votanţi, dintre care 4,4 milioane în mediul urban şi 3,2 milioane în mediul rural.

Judeţele fruntaşe: Ilfov (53,6%), Cluj (50,8%), Braşov (47,4%).

Judeţe codaşe: Covasna (31,,8%), Vaslui (32,7%), Satu Mare (33,2%).

În Capitală, prezenţa la vot a fost, la ora 17.00, de 43,6%.

La alegerile din primăvară de la europarlamentare, la aceeaşi oră, prezenţa a fost de 39%.

Nu există date comparative cu primul tur al alegerilor din 2014, deoarece atunci raportarea BEC a fost pentru ora 19.00.

 

UPDATE 17.50 Potrivit datelor BEC, prezenţa la alegerile prezidenţiale a depăşit nivelul de 40% la nivelul întregii ţări

UPDATE ora 17.00 Biroul Electoral Central anunţă că prezenţa la vot, în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale, pentru ora 17.00, este de 37,9%, comparativ cu alegerile europarlamentare din luna mai când prezenţa a fost, la aceeaşi oră, de 35,07%.

Potrivit datelor oficiale, 6.910.900 şi-au exprimat dreptul de vot pe teritoriul ţării. Dintre aceştia aproape patru milioane sunt din mediul urban, restul fiind din mediul rural.

Judeţe fruntaşe: Ilfov (47,5%), Cluj (45,2%), Braşov (42,8%).

Judeţe codaşe: Covasna (28,4%), Satu Mare (29,6%), Vaslui (29,9%).

În Bucureşti, prezenţa la vot la ora 17.00 este de 39,1% (însemnând 702.894 alegători).

La aceeaşi oră, în cadrul alegerilor europarlamntare din luna mai 2019, prezenţa la vot era de 35,07%.

Nu există date comparative cu primul tur al alegerilor din 2014, deoarece atunci raportarea BEC a fost pentru ora 19.00.

 

UPDATE ora 16.00 Prezenţa la vot este de 33,4%. Potrivit datelor oficiale, până la ora 16.00 au votat 6.093.433 de alegători, dintre care 716.855 pe liste suplimentare.

În mediul urban au votat 3.532.399 alegători, iar în mediul rural 2.561.034.

Judeţe fruntaşe: Ilfov (41,6%), Cluj (39,9%), Braşov (38,3%).

Judeţe codaşe: Covasna (25,2%), Satu Mare (25,8), Vaslui (26,5%).

În Cpitală, prezenţa la vot la ora 16.00 era de 34,5%.

Participarea la vot la ora 16.00 este mai mică comparativ cu primul tur din anul 2014, atunci când era de 35,1%.

Participare record în secţia de votare de la Păltiniş. Prezenţa: 411%. Prezenţă masivă a turiştilor este şi în Băile Felix, jud. Bihor.


UPDATE ora 15.00 Prezenţa la urne a urcat la 29,2%, comparativ cu alegerile europarlamentare din luna mai când prezenţa a fost, la aceeaşi oră, de 27,68%. Peste 5.372.025 de români au votat: mediul urban - 3.158.316, mediul rural - 2.226.223.

UPDATE ora 14.00 Biroul Electoral Central anunţă că prezenţa la vot, în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale, pentru ora 14.00, este de 25%, comparativ cu alegerile europarlamentare din luna mai când prezenţa a fost, la aceeaşi oră, de 23,91%.

Potrivit datelor oficiale, prezenţa la vot la ora 14.00 a fost de 25%, însemnând un număr de 4.555.343 de oameni. Dintre aceştia, 2.707.473 sunt din mediul urban şi 1.847.870 din mediul rural.

Judeţe fruntaşe: Ilfov (31,4%), Cluj (29,3%), Braşov (29,3%)

Judeţe codaşe: Satu Mare (18,4%), Covasna (18,5%), Vaslui (19,5%).

În Capitală, la ora 14.00, prezenţa la urne a fost de 26,3%.

UPDATE ora 13.30 Peste 4.441.528 de români au votat până la această oră. Mediul urban - 2.644.049, mediul rural -1.803.119

UPDATE ora 13.00 Prezenţa la vot este de 20,68%, comparativ cu primul tur ale alegerilor prezidenţiale din 2014, când prezenţa, la aceeaşi oră, era de 20,75%.  La ora 13.00, şi-au exprimat votul, pe teritoriul ţării, 3.768.091 de votanţi, dintre care 433.218 pe liste suplimentare şi 12.827, care au solicitat urne mobile.

Dintre votanţi, 2.256,446 sunt din mediul urban şi 1.511.645 sunt în mediul rural.

UPDATE ora 12.00 Biroul Electoral Central anunţă că prezenţa la vot, în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale, pentru ora 12.00, este de 15,82%, comparativ cu europarlamentarele din luna mai, când prezenţa, pentru aceeaşi oră, a fost de 15,06%.

Până la ora 12.00, şi-au exprimat votul 2.882.075, dintre care 1,724,928 în mediul urban şi 1,157,147 în mediul rural.

Judeţe fruntaşe: Ilfov (20,3%), Constanţa (19%), Teleorman (18,7%)

Judeţe codaşe: Satu Mare (11%), Covasna (11,2%), Maramureş (12,3%).

În Capitală, prezenţa la vot, la ora 12.00, a fost de 16,27%.

La ora 12.00, în cadrul alegerilor europarlamentare din luna mai 2019, prezenţa era de 15,06 %.

Nu se poate face o comparaţie cu primul tur al prezidenţialelor din 2014, deoarece la acea vreme raportările BEC erau mai rare, existând la prânz prezenţa doar pentru ora 13.00.

UPDATE ora 11.00  Biroul Electoral Central anunţă că prezenţa la vot pentru ora 11.00, este de 11,08%. Aceasta este mai mare comparativ cu cea înregistrată la alegerile europarlamentare din luna mai, când, la aceeaşi oră participarea era de 10,5%.

În mediul urban, până la ora 11.00, au votat 1.190.393, iar în mediul rural şi-au exprimat dreptul de vot 829.311.

Prezenţe mari: Ilfov (14,4%), Teleorman (14,1%), Olt (13,6%).

Prezenţe reduse: Covasna (7,79%), Satu Mare (7,84%), Bihor (8,58%).

Până la ora 11.00, din totalul de 18.217.156 de persoane înscrise pe liste permanente şi-au expirmat opţiunea 1.777.881. Alţi 239.510 au votat pe liste suplimentare, iar 2.313 au cerut lista mobilă.

În total, până la ora 11.00, au votat 2.019.704 de români.

În luna mai, la aceeaşi oră, în cadrul alegerilor europarlamentare, prezenţa era de 10,5%.

Nu se poate face o comparaţie cu primul tur al prezidenţialelor din 2014, deoarece la acea vreme raportările BEC erau mai rare, existând la prânz prezenţa doar pentru ora 13.00.

UPDATE ora 11.00 Agenţia MEDIAFAX va prezenta, la ora 21.00, rezultatul exit poll la alegerile prezidenţiale, realizat de institutele de sondare CURS-AVANGARDE, după votul de astăzi.

UPDATE ora 10.50 În diaspora au votat 320.656 de români, dublu faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014. Cei mai mulţi români - 58.314 - au votat în Italia, în Marea Britanie - 51.824, în Germania - 44.424 şi Spania - 39.049.

UPDATE ora 10.40 La ora 10.00, la secţia de vot nr. 259, amenajată în Şcoala Gimnazială „George Enescu” din Sinaia a fost înregistrată o prezenţă 33,46 %, în condiţiile în care media pe judeţ era, la aceeaşi oră, 8.97%.

UPDATE ora 10.30  Prezenţe record în ţară, în primele 3 ore de vot. La secţia din Ostrovu Mare, judeţul Mehedinţi, prezenţa la vot este de 82,4%.

UPDATE ora 10.10 Potrivit datelor oficiale, până la ora 10.00 au votat 1.256.029, reprezentând 6,89% din alegători. Dintre aceştia, 653 au cerut urnă mobilă, iar 161.660 au votat pe liste suplimentare.

Surprinzător, în mediul urban au votat aproape 725.000, în timp ce în mediul rural prezenţa este la ora 10.00 de 531.000.

Cea mai mare prezenţă la vot: Teleorman (9,40%), Ilfov (9,39%) şi Olt (8,84%).

Cea mai redusă prezenţă la vot: Covasna (4,54%), Satu Mare (4,83%), Harghita (5,11%).

În primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, prezenţa la vot la aceeaşi oră, era de 6,55%.

La alegerile europarlamentare din acest an, prezenţa de vot la ora 10.00 a fost de 6,56%.

UPDATE ora 10.00 Biroul Electoral Central anunţă că prezenţa la vot, în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale, pentru ora 10.00, este de 6,89%, în timp ce în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, prezenţa la vot la aceeaşi oră, era de 6,55%.

UPDATE ora 09.40 Peste un milion de români au votat în ţară în primele 3 ore de la deschiderea urnelor.  La ora 09.40, se înregistrau 1.018.068 de votanţi, potrivit datelor Biroului Electoral Central. Dintre aceştia, 583.357 votaseră în mediul urban, iar 434.711, în mediul rural.

Judeţele cu cea mai ridicată prezenţă la vot sunt Ilfov, Teleorman, Olt, Giurgiu şi Constanţa, în timp ce la coada clasamentului se află Covasna, Satu Mare, Harghita, Maramureş şi Arad.

UPDATE ora 09.00  Prezenţa în primul tur al alegerilor prezidenţiale la ora 09.00 este de 3,51%. Cei mai mulţi votanţi se înregistrează în Bucureşti, Constanţa, Prahova, Iaşi şi Dolj, prezenţa cea mai scăzută fiind în Covasna, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Harghita şi Satu Mare. Prezenţa la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, de la ora 09,00, era de 3,36%.

Un număr de 640.431 de alegători votaseră până la ora 09.00 în secţiile de vot din ţară, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC). Dintre aceştia, 536.675 erau votanţi pe liste permanente, iar 103.620, pe liste suplimentare.

136 de alegători au votat folosindu-se de urna mobilă.

Numărul alegătorilor care au votat, până la ora 09.00, în mediul urban era de 362.275, în timp ce în mediul rural votaseră 278.156 de români.

Cei mai mulţi votanţi s-au înregistrat în Bucureşti- 59.675, Constanţa - 28.915, Prahova - 24.836, Iaşi- 24.432 şi Dolj - 21.962, în timp ce judeţele Covasna, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Harghita şi Satu Mare înregistrează un număr redus de votanţi.

Procentual, ca şi prezenţă, judeţul aflat în top este Ilfovul, cu 5,18 %, în timp ce la coada clasamentului se află judeţul Covasna, cu o prezenţă de 2,19 %.

UPDATE ora 08.48 Numărul românilor care au votat în ţară a depăşit 500.000. Capitala, pe primul loc

Numărul românilor care au votat în ţară la primul tur al alegerilor prezidenţiale a depăşit, duminică dimineaţă, pragul de 500.000, potrivit datelor Biroului Electoral Central. Cei mai mulţi votanţi se înregistrează în continuare în Bucureşti.

La ora 08.43, se înregistrau 510.285 de alegători care votaseră în secţiile din ţară în primul tur al alegerilor prezidenţiale şi o prezenţă de 2,80%, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC).

Cei mai mulţi votanţi se înregistrează în continuare în Bucureşti, respectiv 47.873 la ora 08.43.

Judeţul cu cea mai slabă participare la vot este Covasna, cu 3.185 de alegători care au votat.

UPDATE ora 08.00 Prezenţa la urne la această oră este de 1,46%, peste prezenţa la europarlamentarele din mai 2019. Cei mai mulţi votanţi sunt în continuare în Capitală, respectiv 24.659 până duminică, la ora 08.00. Judeţul cu cea mai slabă participare la vot este judeţul Covasna, unde 1.515 de oameni au votat.

UPDATE ora 7.50 Topul judeţelor cu cea mai mare prezenţă la vot Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Prahova, Cluj. La polul opus se află Covasna, Harghita, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Mehedinţi.

UPDATE ora 7.50  209.677 de români au votat în secţiile din ţară în prima oră de la deschiderea urnelor.

UPDATE ora 7.40 În doar 20 de minute de la deschiderea urnelor, în ţară au votat 102.000 de români.

UPDATE ora 7.15 Peste 50.000 de români au votat în primele 10 minute de la deschiderea urnelor

57.840 de români au votat în secţiile din ţară în primele 10 minute de la deschiderea urnelor, potrivit datelor Biroului Electoral Central.
Cei mai mulţi dintre votanţi s-au înregistrat, în primele minute de la deschiderea urnelor, în Bucureşti.

UPDATE ora 07.10  Printre cei peste 15.000 de deţinuţi care şi-au exprimat intenţia să voteze duminică, prin intermediul urnei speciale, s-ar putea afla şi persoanele publice care execută pedepse privative de libertate, de la Liviu Dragnea până la Radu Mazăre.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a transmis că din totalul de peste 20.000 de deţinuţi la nivel naţional, 17.660 au drept de vot, iar dintre aceştia, peste 15.000 au cerut să voteze la alegerile prezidenţiale de duminică.

UPDATE ora 07.00 S-au deschis secţiile de votare din ţară! Prezenţa la vot în timp real poate fi consultată AICI.
 

Cine poate vota

Potrivit BEC, un număr de 18.748 de secţii de votare vor fi deschise duminică, 10 noiembrie, la alegerile prezidenţiale, iar în străinătate 835 pentru românii de peste hotare. În competiţia pentru prezidenţiale s-au înscris şi au fost validaţi 14 candidaţi. LISTA candidaţilor la alegerile prezidenţiale 2019 şi în ce ordine apar pe buletinele de vot. Al doilea tur de scrutin a fost programat să aibă loc pe 24 noiembrie, tot în intervalul orar 07.00 - 21.00.

Au dreptul să voteze cetăţenii români care au 18 ani împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv. Nu au dreptul de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Actele necesare pentru vot

Alegătorul poate prezenta la secţia de votare cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar, titlul de călătorie precum şi carnetul de serviciu militar.

Procedura de vot

În ziua votului, alegătorii îşi prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau şi introduc datele personale ale alegătorilor în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), conform hotărârii Autorităţii Electorale Permanente.

Alegătorul primeşte un buletin de vot în interiorul căruia sunt listaţi toţi cei 14 candidaţi la alegerile prezidenţiale, pe două pagini, precum şi partidul pe care îl reprezintă, acolo unde este cazul. Candidaţii sunt listaţi în ordinea stabilită prin tragere la sorţi. Buletinul de vot trebuie să aibă, pe ficare pagină, ştampila circulară a Biroului Electoral Central.
 

Unde pot vota alegătorii în ţară

Trebuie să votaţi la secţia la care sunteţi arondaţi, în cazul în care sunteţi în localitate. Secţia de care aparţineţi o găsiţi pe site-ul registrulelectoral.ro. Dacă sunteţi plecaţi, puteţi vota pe listele suplimentare, oriunde vă aflaţi.  AFLĂ CARE ESTE SECŢIA TA DE VOTARE PE SITE-UL AEP!


Cetăţenii pot vota la una dintre următoarele secţii de votare, potrivit informaţiilor puse la dispoziţie pe site-ul AEP:

- în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul ori reşedinţa, conform legii.

- dacă se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.

- dacă persoana îndeplineşte funcţia de membru al biroului electoral al secţiei de votare sau de operator de calculator al biroului electoral al secţiei de votare ori asigură menţinerea ordinii, votează la secţia de votare unde îşi desfăşoară activitatea.

- în cazul în care are mobilitate redusă poate vota la orice secţie de votare care îi asigură accesul la vot.

Votarea în ţară începe duminică, la ora 7.00 şi se încheie la ora 21.00. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, cât şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59.

Cum se desfăşoară votul în străinătate

Românii din străinătate au la dispoziţie trei zile pentru a-şi exercita dreptul de vot la scrutinul prezidenţial din acest an la secţiile de votare.  Cetăţenii români aflaţi în străinătate au la dispoziţie, potrivit noilor reglementări introduse în legislaţia electorală,  trei zile pentru a-şi exercita dreptul de vot la scrutinul prezidenţial din acest an, la secţiile de votare, în ambele tururi de scrutin, conform următorului program:

- vineri, 8/22 noiembrie 2019, între orele 12-21;
- sâmbătă, 9/23 noiembrie 2019, între orele 7-21;
- duminică, 10/24 noiembrie 2019, între orele 7-21.

Există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21:00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.

Potrivit legii, pot vota la secţiile de votare din străinătate cetăţenii români care în ziua alegerilor se află în afara ţării indiferent de motivul prezenţei acestora pe teritoriul altei ţări -   domiciliaţi, rezidenţi sau turişti.  Cei care au dorit să voteze la o secţie de votare din străinătate mai aproape de casă au avut posibilitatea să se înregistreze cu această opţiune pe portalul votstrainatate.ro, în această situaţie aflându-se 38.944 de alegători.

Actele pe baza cărora se poate vota în străinătate sunt: cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).

Pentru aceste alegeri, în străinătate au fost organizate 835 de secţii de votare. Harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate poate fi consultată AICI!

Potrivit AEP, numărul total de cetăţeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este 715.752 de persoane.

În premieră la un scrutin prezidenţial, anul acesta alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate au avut la dispoziţie şi varianta de a vota anticipat, prin corespondenţă, pentru această opţiune fiind înregistraţi pe portalul votstrainatate.ro un număr de 41.003 cetăţeni români. Plicurile cu voturile acestora trebuiau expediate astfel încât să poată fi livrate la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă până cel mai târziu la data de 7 noiembrie 2019. Majoritatea plicurilor au ajuns deja la destinaţie şi expeditorii au primit din partea AEP mesaje de confirmare. Cei ale căror plicuri nu ajung până la termenul menţionat, vor fi notificaţi şi îndrumaţi să se îndrepte spre cea mai apropiată secţie de votare.

O altă noutate a alegerilor prezidenţiale din acest an o constituie utilizarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), cu precizarea că secţiile de votare din străinătate vor fi dotate cu trei până la nouă tablete, acestea având dublă funcţionalitate: scanarea actelor de identitate a votanţilor şi înregistrarea semnăturii electronice a acestora.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici