Jurnal de carantină al Anei din Londra. EPISODUL 2: Pare că oraşul se închide în cateva zile. Ce aplicaţie îi ajută pe englezi

Marti, 17 martie 2020.
Londra, Notting Hill.

Dimineata. Uneori ma trezesc cu o mica durere de cap din cauza ca scrasnesc din dinti (iar presiunea craniala creste). S-a intamplat si azi, insa imi pusesem intrebarea pentru prima data (din multele ce vor urma la un stranut, o tuse) - oare e corona?

Am profitat de noua masina de facut spuma de lapte si mi-am facut un cappuccino. Am avut un vizitator neasteptat: o pisica venita din parc. Singurul oaspete pe care il voi avea pentru o perioada. Am impartit laptele cu ea. Si m-am gandit: ce norocosi sunt oamenii care au animale de companie.

Oamenii au inceput sa refuze intalnirile in oras la masa. Dar accepta un meci de tenis (nu imi dau seama daca pe scara zero la corona, cele doua sunt egale).

Pranzul e singura masa la care am mai iesit, intrucat Notting Hill nu e un cartier de birouri iar la pranz in timpul saptamanii restaurantele sunt relativ goale. La un restaurant frecventat de localnici, cele cateva masute de obicei pline sunt doar pe jumatate pline. Patronul-bucatar, un francez carismatic, discuta cu oaspetii. Reactia lui la replica unei doamne cum ca scolile stau deschise: “oui, mais c’est bieeeen”. De la niste batranei (populatie la risc) de la masa de langa am aflat ca situatia cu virusul a inceput inca din noiembrie 2019, nu din decembrie. Cat de multe avem invata de la cei mai in varsta decat noi... ar trebui sa-i pretuim! (unchiul Boris nu pare neaparat a fi in asentimentul meu).

Piata din Notting Hill functionala. Coada la macelar. Dar parca mai putina lume pe strazi. Doi tipi se saluta dand cot in cot. Tipa de la chioscul de flori mi-a marturisit ca vor fi afectati de saptamana viitoare intrucat 90% din flori vin din Olanda, iar piata de acolo s-a inchis. M-am bucurat sa cumpar cateva zambile.

Mi-am mai luat 4 role de hartie igienica de la turci. Mi-au declarat ca au tot ce vreau, manusi, cateva masti, insa pe dezinfectant “nu au reusit sa puna mana!” Am refuzat o punga de plastic, dar mergand pe jos spre casa cu hartia le vedere m-am intrebat daca nu cumva am gresit si voi fi atacata pentru acest produs al momentuli, acest aur pufos nepretuit.

Am trecut, pe rosu la fiecare intersectie pentru ca am realizat ca mi-e teama sa mai ating butonul de activare a trecerii de pietoni.

Pe seara, videcall-urile necesare cu familia. Muzica pe fundal. Aranjat niste acuarele pe care mi le-am cumparat recent (oare cate arte si meserii vom redescoperi in carantina?). Munca pana tarziu - productivitatea e la maxim in orele serii. Si o noua descoperire: o aplicatie numita Nextdoor care te ajuta sa te conectezi cu comunitatea din cartier. De acolo am ajuns in niste grupuri (unele pe Facebook) pentru a ajuta oamenii batrani sau bolnavi cu diverse cumparaturi si alte necesitati in perioada coronavirusului. Recomand tuturor o astfel de initiativa pentru cei care nu se pot descurca singuri.

Ma culc cu gandul ca libertatea de miscare se scurge printre degete cu fiecare zi... se pare ca orasul se va inchide in cateva zile (fata de saptamani asa cum se anuntase anterior).

Ana din Londra.

Citeşte aici episodul 1: Diverşi oameni m-au întrebat unde merg. Dar unde să merg? Aici e casa mea acum!