De două săptămâni, scriitorul Gelu Vlaşin, soţia sa Cristina şi cei doi copii ai lor îşi petrec zilele într-un apartament din Madrid. Sunt în izolare, pentru că oraşul este unul dintre cele mai afectate de pandemia de coronavirus. ”E cumplit dar… lumea este pregătită să treacă peste asta şi să-şi intre din plin în activitate când se termină totul”, explică Gelu Vlaşin. Gelu şi Cristina au acum mai mult timp pentru cei doi fii – Darius Andrei şi David Mihai. Totodată, Cristina predă online lecţii de muzică pentru o academie din oraş.