Miercuri, 1 aprilie 2020.
Londra, Notting Hill.
Azi a fost o zi speciala. Deschid usa. Ies afara, pe strada. Soare atipic pentru Londra. Lume pretutindeni, bucurandu-se de razele blande si mirosul copacilor infloriti. Cartierul e plin de ei.
Ma opresc sa-mi iau cafea facuta de italianul-roman de la deli-ul de la colt, apoi ma pornesc spre sport. Mi-era dor de sala de box. O ora plina de energie imi ridica nivelul serotoninei si spiritul de viata.
Iau autobozul spre birou unde ma asteapta o zi plina.
Trec pe la o prietena sa o culeg in drum spre pranz. Vine si cu un catel pe care il plimba de obicei si care imi e tare drag. Ne oprim la unul din localurile mele preferate: micutul restaurant francez din spatele magazinului cu carti de bucate. Aceeasi oameni primitori, aceeasi clienti la mesele lor obisnuite. Impartasim povesti, rasete si mancare delicioasa la un pret inimaginabil de mic pentru acest oras si pentru calitatea bucatelor.
Urmeaza cateva intalniri cu clienti si colegi. E ziua unuia dintre si ei ii pregatim o surpriza cu tort, baloane si imbratisari.
Spre seara imi sun familia sa povestim. Urmeaza sa ii vad in weekend. Facem planuri si pe vara, de vacanta. Imi doresc sa ajung la niste turnee de tenis, dar si la mare, la soare. Am de facut ceva slalom intre niste nunti.
Le marturisesc ca vorbim mai multe in weekend intrucat trebuie sa fug. Am un eveniment de deschidere de galerie la care am intarziat, apoi cina organizata de niste prieteni si un concert in aer liber.
Petrec o seara minunata.
Glumesc, evident. E 1 aprilie.
Dar continui sa visez la viata post-carantina.