Beyonce şi Jay-Z au probleme în justiţie
Beyonce şi Jay-Z au probleme în justiţie. O artistă celebră în Jamaica i-a dat în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor şi a cerut daune. Potrivit documentelor depuse în instanţă, Beyonce a rugat-o pe Dr. L’Antoinette Stines să vorbească despre iubire într-o înregistrare care urma să fie folosită pentru a promova turneul On The Run II, susţinut cu Jay-Z.
Înregistrarea a fost însă folosită pentru primul minut din clipul piesei „Black Effect”, un duet al starurilor americane. În ultimul deceniu, Beyonce a fost acuzată de plagiat de mai multe ori. În 2011, starul a recunoscut că s-a inspirat pentru clipul „Countdown” din creaţia unei coregrafe belgiene, care o acuzase de plagiat. Beyonce a completat însă că videoclipul a fost vizionat de milioane de persoane, sugerând că i-a făcut publicitate coregrafei. Cântăreaţa a mai fost acuzată de plagiat în cazul pieselor „Drunk in Love” şi ”Spirit”.