Cu toate păcatele sale, Netanyahu nu poate face negoţ cu securitatea Israelului.
De ieri, la Abu Dhabi se foloseşte „nasul Corona”, produsul companiei israeliene Nanoscent, dezvoltat la spitalul Tel Hashomer. E vorba despre un coronatest, pe principiile de funcţionare ale alcooltestului. Rezultatul – în 60 de secunde. (De ce doar în Emirate, nu şi pe piaţa din Israel? Evident că emiratezii au oferit un preţ de nerefuzat).
O altă tranzacţie însă preocupă zilele acestea opinia publică. E vorba despre avioanele de vânătoare de ultimă generaţie, F-35, din care Statele Unite s-ar pregăti să vândă şi Emiratelor Arabe Unite, contrar înţelegerii cu israelienii.
Întrebarea care se pune, totuşi, e dacă F-35 este sau nu parte a acordului dintre Ierusalim şi Abu Dhabi. Premierul Netanyahu se jură că nu, iar dacă problema va ajunge în Congresul american declară se va opune categoric, cum a făcut-o până acum.
Nahum Barnea, analistul de la „Yedioth Ahronoth”, dedică ieri un spaţiu considerabil subiectului. Aflăm că o sursă autorizată din Emiratele Arabe Unite a declarat cotidianului: „Avioanele sunt parte din înţelegere (…). Netanyahu a ştiut şi şi-a dat acordul”. Casa Albă declarase că afacerea cu armament de înaltă tehnologie „nu face parte din acord”, însă a avut grijă să nu conteste existenţa afacerii, care pentru America pragmaticului Trump însemnă zeci de miliarde de dolari.
Autorul reaminteşte angajamentul Statelor Unite, parafat de Congres, de a nu vinde armament si tehnică militară în Orientul Mijlociu fără acordul Israelului.
Sumele exorbitante l-ar fi putut determina pe Trump să smulgă un acord, însă mă îndoiesc că Netanyahu, cu toate păcatele pe care i le ştim, va face vreodată negoţ cu securitatea ţării sale.