„La 10 aprilie ne aşteptăm ca Guvernul sirian să fi încheiat retragerea trupelor” din centrele populate, a afirmat el. „Şi, din acest moment, începe o perioadă de 48 de ore în care va exista o încetare totală a oricăror forme de violenţă de toate părţile, ceea ce include Guvernul sirian şi opoziţia siriană”.
Sirienii „spun că au început să retragă trupele din anumite zone”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Kofi Annan, precizând că „procesul de verificare” a acestor informaţii este în curs.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt a precizat că Annan va merge la Teheran la 11 aprilie, fără a face precizări despre persoanele cu care se va întâlni.
Annan se va adresa joi, prin videoconferinţă de la Geneva, Adunării Generale a ONU de la New York, pentru a-i prezenta „situaţia din Siria şi progresele misiunii sale”.
Annan s-a adresat deja de două ori Consiliului de Securitate al ONU, de la nominalizarea sa. El a anunţat luni Consiliul că Damascul a acceptat să înceapă implementarea planului său de pace înainte de 10 aprilie, retrăgându-şi forţele din oraşele rebele.