Lelia Munteanu, editorialist GÂNDUL: “De ce nu cânţi cu noi, frate?”

În fiecare dimineaţă, trecându-mi în revistă sursele - agenţii de presă, site-uri, instituţii de monitorizare a terorii – privesc ca într-un caleidoscop. Micile adevăruri certe se adună şi se despart. Până la miezul nopţii realitatea se schimbă de zeci de ori, se îndoaie sub greutatea manipulărilor, a fantasmagoriilor,  a minciunilor bine intenţionate.

Cele câteva surse directe - de regulă, mărturiile – se pot pierde sub lespedea de mausoleum a relatărilor oficiale, multe contradictorii.

Azi-noapte, unul dintre cei mai experimentaţi corespondenţi de război din zonă, Robert Fisk (stabilit la Beirut), a povestit despre Muhamed Fahmy, jurnalistul de la Al-Jazeera, închis de regimul lui Al-Sisi în “Tora”, una dintre cele mai crunte puşcării din Orientul Mijlociu (aflată în suburbia de sud a oraşului Cairo), în aripa Al-Aqrab (Scorpionul).

Acuzat de... terorism în favoarea Fraţilor Musulmani, de răspândirea de informaţii false şi de periclitarea securităţii statului egiptean, a fost condamnat la 7 ani. Toate acuzaţiile erau fără temei – Fahmy a fost, de la începutul Primăverii Arabe, un critic curajos al Fraţilor Musulmani. Nevinovăţia totală nu l-a scutit de a sta 438 de zile după gratii. (Una dintre şansele sale a fost dubla cetăţenie – egipteană şi canadiană).

De ce povestesc toate astea, când aş putea scrie despre artificiile de Revelion? Din respect pentru un om de la care am avut imens de învăţat, Robert Fisk, care pune în discuţie condiţia dramatică a corespondentului de război, recomandând cartea “The Marriott Cell: An Epic Journey from Cairo’s Scorpion Prison to Freedom”  - Fahmy a fost săltat în noaptea de 29 decembrie 2013, din camera sa de la hotelul Marriott, împreună cu doi colegi, de către forţele de securitate egiptene. 

S-a trezit înconjurat de teroriştii pe care îi intervievase (a continuat interviurile în puşcărie), s-a trezit în faţa unor  criminali sadici, care se justificau teologico-ideologic, care îşi împărţeau cu el bucata de pâine, care îşi murmurau conştiincioşi rugăciunile, care nu pricepeau în ruptul capului cum Foley sau  Sotloff, cărora le luaseră gâturile, nu erau spioni occidentali - altfel ce i-ar fi mânat să-şi sacrifice vieţile la dracu-n praznic? Răspunsul lui Fahmy, greu de înţeles pentru camarazii de puşcărie: ca să descrie suferinţa, nădăjduind că vor pune capăt nebuniei. Ce mare lucru un american mort - i se replica - dar miile de irakieni nevinovaţi ucişi de Statele Unite?

Într-o zi, în dubă, în traficul din Cairo, gealaţii s-au entuziasmat de o ştire la radio – trei poliţişti fuseseră ucişi la un punct de control. Exultau şi au început să cânte:  “Agitând armele şi încingând centurile cu explozibil, vom rupe capul şarpelui...”. Fahmy tăcea suspect. “Tu de ce nu cânţi, frate?” l-a privit cu neagră curiozitate colegul său de cătuşe. A scăpat ieftin: “Eu fac jihad cu pixul”.

La presiunea organizaţiilor internaţionale, a diplomaţilor canadieni, britanici, americani, graţie eforturilor admirabilei sale avocate, Amal Clooney, în 2015 a fost graţiat de preşedintele Abdel Fattah Al-Sisi.

Alţi ziarişti, care n-au avut şansa lui, zac în puşcăriile egiptene. Între ei, Mahmud Abu Zeid, zis Shawkan, arestat în Cairo, la manifestaţiile de stradă din august 2013, pentru nişte imagini cu oamenii regimului maltratând protestatari. Shawkan stă şi el cu teroriştii în celulă, aşteptând să fie condamnat la moarte. Până atunci, s-ar putea ca vreun coleg de detenţie să-l întrebe “Tu de ce nu cânţi cu noi, frate?” şi el să nu ştie cum să răspundă.