Lelia Munteanu: Pleşu, fiul lui Pleşu

Andrei Pleşu nu e fiul tatălui său, nici tatăl fiului său. Andrei Pleşu e tatăl şi fiul lui Andrei Pleşu. Andrei Pleşu e Andrei Pleşu. Nu şi-a câştigat renumele povestindu-şi viaţa pe canapelele tabloidelor.

Mihai Pleşu e un cetăţean matur, trecut prin viaţă, nu e un puştiulică scăpat ieri din mână de părinţi. Greşeşte? Plăteşte! Dar DIICOT a simţit nevoia să-i construiască urmăritului penal o poveste. Pulanul ridicat în aer care nu spune o poveste nu primeşte solda.

Gustul pervertit al publicului şi interesul public sunt două lucruri pe care nu mai trag nădejdea că societatea românească le va deosebi vreodată. DIICOT nu are interesul s-o facă.

Despre ce e vorba în dosarul pe care şi-l promovează „organele”? Despre nimic. Despre nimic mai important decât numele Pleşu.

Să n-o ardem ipocrit: în România se consumă canabis la greu şi pretutindeni. Ştirile cu consumatori, dealeri şi cultivatori de canabis s-au banalizat, nu le mai citeşte nici Daea.

În curând, consumul de canabis va fi legalizat şi la noi, în scopuri medicale, cum l-au legalizat Marele Licurici şi mulţi alţi licurici mai mici. Ce faţă or să facă miliţienii noştri, când vor veni la ei în vizită de lucru omologii americani de la antidorg, cu un joint în gură?

Problema numărul unu a DIICOT ar trebui să fie a tonelor de droguri letale care tranzitează zilnic România. Să-şi scoată astăzi, cu celeritate, miliţienii pe plajele de la Euforie, cât mai e rost de cules cocaină în concentraţie mare. Sau să identifice sursa toxică care transformă adolescenţii în zombi.

Iar sursa toxică e un amestec fatal de gunoaie psihotrope, nu e, cum s-ar putea crede, programa de învăţământ care prăjeşte creierul, nici programul de guvernare al PSD care te face treci prin ziduri ca s-o ştergi din ţară.