Emilia Popescu: Vreau să fim pe scenă, dar vreau să fim în siguranţă. Acum e ca şi când joci la terapie intensivă

Emilia Popescu, o Străină în noaptea pandemiei faţă în faţă cu Marius Tucă, discută despre pandemie, teatru, film, iubire, epoci.

„Nu mă laud cu nimic în pandemie, nu m-am reinvetat, urăsc acest verb. Am zburat până la Nisa la mama, am mâncat îngheţată după 50 de ani, am încercat să găsesc niste texte care se pot realiza pe scenă pentru aceste vremuri, pentru că trebuie făcut altfel repertoriul, nu să ne agăţăm de ce e acum în repertoriu. Am un singur spectacol la Naţional – Preşul, dar acum suntem închişi” – câteva luni din viaţa actriţei Emilia Popescu rezumate în câteva rânduri. Plus un film, după o pauză de 30 de ani.

În opinia ei, managerii de instituţii culturale ar fi trebuit să ceară autorităţilor să testeze actorii înainte de fiecare spectacol. „Dacă s-ar fi gândit cineva să ne testeze înainte era bine. Trebuie să ai o strategie, nimeni n-a propus un plan. Eu îi condamn pe manageri că nu au cerut înainte să deschidă o testare a actorilor”.

În anii ’80 toţi ne bucuram că jucăm, nu se gândea nimeni la bani

„Marius Tucă: Te întorci în timp, sfârşitul anilor 80, bucuria, inefabilul de care vorbeai, bucuria de a avea colegi aşa cum erau cei de atunci, starea aia de graţie. Şi vii acum, ce găsesşti?

Emilia Popescu: Găsesc în majoritate funcţionari şi oameni foarte grăbiţi, unii răi alţii nu, asta nu ţine de epocă, erau foarte mulţi răi şi atunci.

Marius Tucă: Practic, ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani de am trecut dintr-o extremă, de la inefabil la funcţionari?

Emilia Popescu: Am dat de gustul banului, inefabilul se petrecea într-o epocă în care abia articulam cuvântul bani, după ’90. Toţi ne bucuram că jucăm, nu se gândea nimeni la bani. Când a apărut posibilitatea asta, au început să se măsoare oamenii între ei în bani şi această goană după bani ne-a modificat, ne-a transformat. Unii sunt de nerecunoscut, alţii joacă jocul ipocriziei şi al dublei măsuri. Toţi avem nevoie de bani, dar cuvântul ăsta e primul pe listă şi la artişti şi la toată lumea.”

Emilia Popescu spune că ar vrea să fie pe scenă, dar să se simtă în siguranţă. „Acum e ca şi când joci la terapie intensivă”.

Despre Emilia, Rodica Mandache vorbeşte foarte frumos: „Am auzit că e una foarte talentată la Institut şi m-am dus s-o văd. Sala vuia când avea ea spectacol. E ca o uzină atomică.”

Emilia Popescu este convinsă că e important să iubim tot timpul, să nu ne uscăm, să nu ne pierdem speranţa, să ne luptăm în fiecare zi, iubirea să ne provoace bucurie, să ne bucurăm ca s-a făcut dimineaţă.