M3GAN, primul film horror de succes al anului 2023, va avea o continuare

Publicat: 17 01. 2023, 17:30
Actualizat: 17 01. 2023, 17:56

Regizat de Gerard Johnstone, produs de Jason Blum şi cu scenariul compus de Akela Cooper, este un film în care actriţa Amie Donald o interpretează pe M3GAN, iar Jenna Davis îi dă voce unei păpuşi cu inteligentă artificială care dezvoltă conştiinţa de sine.

O tânără pe nume Cady şi părinţii ei sunt implicaţi într-un accident de maşină. Părinţii mor, iar Cady rămâne orfană.

Cady este trimisă să locuiască cu mătuşa ei Gemma, roboticiană la compania de jucării de înaltă tehnologie din Seattle, Funki. Gemma dezvoltă M3GAN (Model 3 Generative Android); o păpuşă robot umanoid în mărime naturală alimentată de inteligenţă artificială şi concepută pentru a ajuta la îndatoririle de îngrijire  şi a fi un însoţitor loial a persoanelor singure.

Treptat, robotul devine ostil faţă de oricine se interpune între ea şi tovarăşul ei uman.

Filmul a încasat peste 94 de milioane de dolari la nivel global, având un buget de producţie de 12 milioane de dolari. A fost lăudat de critici pentru mixtul său de groază şi satiră. 

O continuare se află în dezvoltare, transmite publicaţia Deadline

Potrivit Variety producătorul Jason Blum nu credea iniţial că „M3GAN”, un film de groază despre o păpuşă diabolică asemănătoare unui robot, era destinat succesului.

Dar şi-a recunoscut public dorinţa de a face o continuare înainte ca filmul să fie lansat în cinematografe. El era sigur că publicul se va îndrăgosti instantaneu de M3GAN,  ale cărei mişcări haotice de dans, şarmul şi tendinţele ucigaşe au transformat-o într-un meme pe internet de îndată ce Universal Pictures a lansat primul trailer.

„Ne-am încălcat regula fundamentală”, spune el.

„M-am simţit atât de optimist încât am început să ne distrăm deja cu producţia unei continuări  mai devreme decât o facem de obicei”.