Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a declarat într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX că nu ar fi corect ca secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi să se reconstruiască din banii locuitorilor Sectorului 1 în condiţiile în care „e un spital naţional, este pentru toată Romania”.
Autorităţile din Arabia Saudită: Victor Piţurcă trebuie să primească imediat viza de călătorie
Autorităţile din Jeddah, Arabia Saudită, au anunţat, miercuri, că Victor Piţurcă nu a încălcat legea şi i-au cerut Ministerul Saudit al Sportului să-i elibereze viza de călătorie în regim de urgenţă, potrivit publicaţiilor din Golf.
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a dispus miercuri seară instituirea stării de urgenţă în Turcia, la nivel naţional, timp de cel puţin trei luni, în cadrul măsurilor luate după tentativa de lovitură de stat, relatează ziarul Hurriyet.