Vineri, înnorările se vor accentua treptat şi mai ales spre seară şi la începutul nopţii vor fi perioade în care se vor semnala averse.
În intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de 5- 7 l/mp şi izolat de peste 10 l/mp, descărcări electrice şi cu o probabilitate destul de mare căderi de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată, în special asociate averselor. Temperatura maximă va fi de 20 – 21 de grade, iar cea minimă de 6 – 7 grade.
Sâmbătă şi duminică, vremea va fi închisă şi vor fi perioade în care va ploua. Ploile vor fi mai intense pe parcursul zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni. Prin acumulare, cantităţile de apă vor fi însemnate, astfel încât, până la sfârşitul intervalului, se vor totaliza în medie 15 – 20 l/mp şi izolat 25 l/mp.
Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, în scădere semnificativă faţă de zilele precedente, va fi de 11 – 12 grade sâmbătă, iar duminică se va situa în jurul valorii de 8 grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 şi 6 grade.