Ştii că în ultimii ani numeroase celebrităţi au fost acuzate de agresiuni sexuale. Justin Bieber este cea mai recentă vedetă implicată într-un astfel de scandal. Presupusa victimă, Danielle, şi-a lansat acuzaţiile pe Twitter, vorbind despre o faptă care ar fi avut loc în 2014, la un hotel din SUA, după un concert al starului canadian. Bieber neagă acuzaţiile şi se apără cu chitanţe, fotografii şi link-uri pentru articole din presă care dovedesc că a fost cazat la alt hotel. În plus, o are ca martoră pe fosta sa iubită, Selena Gomez.
Acuzaţii similare şi îi aduce şi Kadi, o altă tânără, care susţine că a fost agresată în 2015. Artistul de 26 de ani spune că o va acţiona în justiţie pe Danielle. Peste 260 de celebrităţi, printre care Kevin Spacey, Roman Polanski şi Sylvester Stallone, au fost acuzate de agresiuni sexuale de la debutul mişcării #MeToo. Producătorul Harvey Weinstein a şi fost condamnat pentru astfel de fapte, la 23 de ani de închisoare.