A murit matematicianul Solomon Marcus
Matematicianul Solomon Marcus, membru al Academiei Române, a murit joi, la vârsta de 91 de ani.
Patru candidaţi pentru funcţia de Procuror General al României
Ministerul Justiţiei a anunţat oficial candidaţii pentru funcţia de Procuror General al României, aceştia fiind Gheorghe Ivan, Oana Hăineală, Augustin Lazăr şi Codruţ Olaru.
Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, audiat la DIICOT
Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, a ajuns joi dimineaţa la sediul DIICOT, pentru a i se aduce la cunoştinţă punerea în mişcare a acţiunii penale în dosarul Romgaz – Interagro, au precizat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Dosarul lui Ion Ficior, aproape de final
Ion Ficior, fost comandant al Penitenciarului Periprava, a ajuns joi la sediul Curţii de Apel Bucureşti, unde se judecă un nou termen din dosarul în care este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, dosarul fiind aproape de final.
Frecvenţa atacurilor cibernetice, în creştere
Directorul SIE Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, joi, că frecvenţa şi complexitatea atacurilor cibernetice, concomitent cu diversificarea ţintelor, au crescut, afirmând că absenţa unor norme unanim acceptate au transformat spaţiul virtual într-un nou vest sălbatic.