Peste două mii de crescători de ovine şi bovine, veniţi din toată ţara, au protestat marţi în Parcul Izvor din Capitală, în apropiere de Palatul Parlamentului, aceştia susţinând că nu le-au fost acordate subvenţii pe anul 2015.
Valer Dorneanu, fost deputat PSD, ales preşedinte interimar al Curţii Constituţionale
Valer Dorneanu a fost ales, marţi, preşedinte interimar al Curţii Constituţionale, în condiţiile în care mandatul lui Augustin Zegrean la şefia CCR expiră la 11 iunie, Dorneanu precizând pentru MEDIAFAX că după 13 iulie va avea loc alegerea preşedintelui plin al Curţii.
Alertă la o agenţie bancară din Capitală. Poliţia confirmă: tentativă de jaf armat – FOTO/ VIDEO
O persoană a intrat într-o agenţie agenţie BRD din Sectorul 3 al Capitalei, înarmată cu un pistol cu bile, reuşind să fugă după ce angajaţii băncii au acţionat butonul de panică, anunţă Poliţia Capitalei.
Gabriela Firea a declarat, marţi, referitor la cererea depusă de USB pentru renumărarea voturilor la Sectorul 1, că o pierdere trebuie tratată cu fair play şi că toate partidele au semnat procesele verbale, adăugând că USB a încălcat legea electorală chiar în ziua votului.
INS: Construcţiile de locuinţe au crescut cu 25,5% în primul trimestru
În primul trimestru au fost date în folosinţă 11590 locuinţe, în creştere cu 2358 locuinţe faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Unsprezece persoane, şapte poliţişti şi patru civili, au murit şi alte treizeci şi şase au fost rănite într-un atac cu bombă care a avut loc marţi dimineaţă într-un cartier din centrul Istanbulului, a anunţat guvernatorul oraşului, Vasip Sahin, citat de Le Figaro online.