MEDIAFAX HEADLINES
This browser does not support the video element.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de caniculă în intervalul 13-14 iulie, temperaturile ajungând şi la 37 de grade Celsius la umbră, dar la sfârşitul perioadei valorile termice vor scădea semnificativ cu excepţia regiunilor din sud-estul ţării unde canicula va persista.
Zeci de deţinuţi încarceraţi în Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa au intrat în refuz de hrană în semn de protest faţă de condiţiile din închisoare, iar rude ale unora dintre ei au protestat şi la poarta închisorii în semn de solidaritate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Procurorii DIICOT Piteşti efectuează 40 de percheziţii domiciliare pe raza unei localităţi din judeţul Argeş, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea mai multor grupuri infracţionale organizate specializate în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, potrivit DIICOT.
Cei trei noi judecători ai Curţii Constituţionale – Livia Stanciu, Attila Varga şi Marian Enache – au depus miercuri jurământul de învestitură în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.