Vaslui: Cei trei copii găsiţi în casă flămânzi şi murdari vor fi scoşi din familie
Cei trei copii cu vârste cuprinse între cinci luni şi patru ani din localitatea vasluiană Grumezoaia, găsiţi în casă abandonaţi, bolnavi, flămânzi şi murdari, vor fi scoşi din familie cu ordonanţă preşedinţială, doi dintre ei fiind deja daţi în grija unui asistent maternal.
Familia Bodnariu se mută în România
Românul Marius Bodnariu şi soţia lui norvegiană Ruth, au luat decizia de a se muta din Norvegia în România, după ce autorităţile norvegiene le-au înapoiat cei cinci copii. Decizia a fost luată însă înainte de anunţul că Marius şi Ruth Bodnariu au fost puşi sub urmărire penală în statul nordic pentru violenţe împotriva minorilor.
Rusa şi araba câştigă teren pe piaţa muncii
Cele mai căutate dar şi cele mai bine plătite limbi străine pe piaţa muncii sunt limbile nordice precum olandeza, suedeza, norvegiana sau daneza, însă în ultimii ani limba arabă şi rusa au început să câştige teren în ceea ce priveşte atractivitatea celor care plătesc pentru cursuri.
Alin Alexuc: Visul pentru o medalie olimpică nu s-a încheiat, ci doar s-a amânat pentru patru ani
Alin Alexuc a pierdut marţi seară finala pentru bronz la Jocurile Olimpice, iar luptătorul din Botoşani a ţinut să transmită un mesaj, pe Facebook, povestind stările prin care a trecut la Rio.