MEDIAFAX HEADLINES
This browser does not support the video element.
Începe un nou an şcolar: 4.200 de şcoli din ţară nu au încă aviz de la ISU şi autorităţile sanitare
Trei milioane de elevi din toată ţara se întorc la şcoală luni în condiţiile în care Ministerul Educaţiei a anunţat, într-un răspuns remis agenţiei de presă MEDIAFAX, că peste 4.200 de şcoli din România nu au autorizaţie sanitară şi nici aviz de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Preşedintele Klaus Iohannis, prezent la deschiderea anului şcolar de la C.N. „Mihai Eminescu” din Capitală, le-a cerut autorităţilor să ia măsuri astfel încât să nu mai existe şcoli fără autorizaţie sanitară, precizând că „educaţia este calea spre succes, nu corupţia, nepotismul sau câştigul facil”.
Actorii şi regizorul filmului „#selfie69“, la avanpremiera de la Braşov – FOTO/VIDEO
Regizorul filmului „#selfie69“ , alături de câţiva dintre actori, au fost prezenţi, duminică seara, la Cinema One din Braşov, unde s-au întâlnit cu publicul şi au asistat împreună la spectacolul de avanpremieră a mult-aşteptatei comedii româneşti.
Samsung a pierdut 22 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă după eşecul Note 7
Samsung Electronics a pierdut 22 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă în ultimele două şedinţe, în condiţiile în care investitorii au simţit o lovitură puternică din partea eşecului smartphone-ului Note 7, scrie Bloomberg.
Cel puţin 48 răniţi, după o explozie lângă un sediu al AKP în oraşul turc Van – VIDEO
Autorităţile au indicat că numărul persoanelor rănite în urma atacului se ridică la 48, dintre care două în stare gravă, însă nu au fost înregistrate decese, relatează cotidianul Daily Sabah