MEDIAFAX HEADLINES

Publicat: 05 10. 2016, 13:18
Actualizat: 05 10. 2016, 13:20

This browser does not support the video element.

Trafic rutier restricţionat pe Transalpina din cauza viscolului şi a zăpezii – FOTO

Circulaţia pe Transalpina, pe sectorul de drum cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, a fost închisă, miercuri, pentru autovehiculele care nu sunt echipate corespunzător pentru iarnă, din cauza ninsorilor şi a viscolului, zăpada depusă pe carosabil ajungând la cinci centimetri.

Anchetă la Bagdasar Arseni. Rudele unei femei au fost anunţate că a decedat, deşi aceasta se afla în viaţă

Anchetă la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, după ce familia unei paciente a fost informată că femeia a murit. Cu toate acestea, când au ajuns la spital, oamenii au constat cu stupoare că ruda lor era în viaţă.

Cercetări reluate în dosarul Romgaz – Interagro: Adriean Videanu, audiat la DIICOT

Cercetările au fost reluate în dosarul Romgaz – Interagro, în care sunt vizaţi omul de afaceri Ioan Niculae şi Adriean Videan, după ce rechizitoriul a fost infirmat de procurorul ierarhic superior celui care l-a instrumentat; fostul ministru Adriean Videnu, audiat la DIICOT.

Kovesi acuză o campanie de hărţuire şi decredibilizare a DNA: S-au plătit comisioane de succes / Sebastian Ghiţă: ”Dacă intri în tărâţe, te mănâncă porcii”

Procurorul şef al DNA a declarat că în ultima perioadă se duce o campanie de hărţuire şi decredibilizare a instituţiei, susţinând că s-au plătit sume mari de bani şi comisioane de succes pentru aceasta; precizările, după ce Victor Ponta a declarat că a văzut-o la crama lui Sebastian Ghiţă.

Circa 80 de angajaţi ai Penitenciarului din Timişoara au protestat. Ei cer demisia ministrului Raluca Prună

Aproximativ 80 de angajaţi ai Penitenciarului „Popa Şapcă” din Timişoara, în care sunt închişi peste 900 de deţinuţi, au protestat, miercuri, în faţa instituţiei, ei fiind nemulţumiţi de inechităţile salariale şi solicitând demisia ministrului Justiţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fondul Monetar Internaţional: România va avea o creştere economică de 5% în 2016 şi 3,8% în 2017

România va avea o creştere economică de 5% în 2016, cea mai puternică din Europa, potrivit prognozei de toamnă a Fondului Monetar Internaţional.