Video MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

Urmărește
669 afișări

Urletele din Colectiv, folosite într-o melodie: ''Lipsă totală de respect''

Trupa Aquila a folosit strigătele pline de disperare ale tinerilor din clubul Colectiv într-o piesă care s-a vrut a fi un omagiu pentru cei decedaţi acolo, la aproape un an de la tragedie.

BNR: Conversia creditelor în CHF în lei i-ar defavoriza în mod evident pe cei care au luat credite în lei sau în euro

„O măsură precum conversia creditelor în CHF în lei la curs istoric ar defavoriza în mod evident debitorii care au contractat credite în lei sau în euro“, menţionează Eugen Rădulescu, directorul Direcţiei Stabilitate Financiară din Banca Naţională a României.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu le cere aleşilor să refuze să se pronunţe pe cererile DNA. Viitorul Parlament să decidă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut, duminică seara, un apel către parlamentari să refuze a se mai pronunţa până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA, susţinând că dacă dosarele respective au aşteptat atâţia ani, înseamnă că nu reprezintă nicio urgenţă.

Ministerul Educaţie a pus în dezbatere publică noua metodologie pentru acreditarea şcolilor doctorale

Ministerul Educaţie a pus în dezbatere publică, duminică, pe site-ul instituţiei, proiectul de Metodologie privind acreditarea şi evaluarea periodică a şcolilor doctorale, aceasta fiind structurată pe trei domenii, consultarea publică fiind derulată până pe 26 octombrie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici