MEDIAFAX HEADLINES

Publicat: 21 10. 2016, 13:13
Actualizat: 21 10. 2016, 13:15

This browser does not support the video element.

Vizele pentru Canada, eliminate de anul viitor. Klaus Iohannis anunţă că s-a ajuns la un acord: Ne retragem rezerva pe care am declarat-o faţă de CETA

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri la Bruxelles că România a ajuns la o înţelegere rezonabilă cu Canada privind eliminarea vizelor de la 1 decembrie 2017, astfel că ţara noastră nu mai are obiecţii faţă de Acordul economic UE-Canada (CETA).

Accident în lanţ pe Valea Oltului; 7 autovehicule au fost implicate, printre care un tir şi un autocar. A fost activat Codul Roşu de intervenţie – FOTO

Şapte autovehicule, printre care un TIR şi un autocar cu 19 persoane, au fost implicate, vineri dimineaţa, într-un accident rutier, pe Valea Oltului, în zona viaductului Cârligul Mic, două persoane fiind rănite iar autorităţile activând Codul Roşu de intervenţie.

Plângere penală depusă de un ONG împotriva părinţilor ai căror copii au protestat faţă de elevul cu ADHD

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi a depus, vineri, o plângere penală la Parchet, pentru şantaj, incitare la ură sau discriminare împotriva a 4 părinţi care şi-ar fi instigat copiii să protesteze faţă de elevul cu ADHD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Mariana Vizoli, şi şeful Antifraudă din ANAF au demisionat pe fondul controlului judiciar impus de DNA

Mariana Vizoli, secretar de stat în Ministerul Finanţelor şi şeful Direcţiei Antifraudă din ANAF şi-au depus demisiile din funcţie după ce DNA i-a plasat sub control judiciar în dosarul Murfatlar, demisiile fiind acceptate de ministrul Anca Dragu, potrivit Ministerului de Finanţe.