„Mă gândesc la toţi cei ce sunt acum în ATI la noi. Nevaccinaţi. Care nu cred în vaccin, mulţi nu cred nici în medici. Familiile lor caută tot felul de
Medicul nu îi uită pe cei care spun că nu vor să se vaccineze, pentru că nu sunt „cobai”: „Cobaii au fost cei 40.000 de voluntari pe care s-au făcut testele şi personalul medical din lumea întreagă, căci ei au fost vaccinaţi primii. Există deja peste 6 miliarde de doze de vaccin anti Covid administrate şi peste 3 miliarde de oameni vaccinaţi. Cum să mai spui că eşti cobai?”, mai spune medicul ATI.
Laura Zarafin spune că terapiile intensive din ţările cu rată de vaccinare peste 75-85-90% sunt aproape goale, în timp ce în România „se stă în ambulanţe la coadă”.