D: Nimeni nu s-a gândit serios la clauza privind starea de forta majora din contract. Diverse companii au trecut ca în forţă majoră stai o luna – doua şi după aia proprietarul sau chiriaşul poate rezilia contractul de drept. Treaba asta cu forta majoră nu ajută deloc. A rămas totul ca în pom pentru ca a trebuit să negociezi cu proprietarii.
T: Cunoscându-l pe Orban, totul va ramâne în pom.
D: Am zis să gestionăm mai bine faza a doua, a treia si a patra. Oamenii nu vor da buzna în restaurante.
T: O masă de 8 persoane poate să găzduiască 6 clienţi. Ce punem sub semnul întrebării?
D: La nivel personal, toata povestea cu covidul e o mascaradă. Fiind o mascarada trebuie să dăm cumva. Dacă luam în serios mascaradă trebuie să propagăm cumva către clientul nostru care crede în mascarada. Şi trebuie sa îi spunem că îl protejam. Pe modelul austriac, familiie de 4 adulţi pot sta împreuna la masă.
T: Eu cred că trebuie să testăm personalul.
D: Suntem într-un film prost. Pe de o parte trebuie sa scadem preţurile, iar pe de altă parte aproape orice masură pe care o iei va costa foarte mult. Proprietarii de restaurante trebuie să cumpere termometre, masti, manuşi, dezinfectant. Va avea cheltuieli suplimentare. Astea vor costa bani. Cine va plati? Clienţii vor fi puţini. Vor urma niste luni in care restaurante vor pierde bani.