„Spaţiile deschise pot fi redeschise dar acele mese să nu fie înghesuite, nu cred că ar fi o problema să petrecem timpul liber la o terasă cu o distanţare între noi. La fel şi la magazine cu marfă în exterior. Legat de şcoli, anul acesta a fost compromis, este important că au fost făcute cursuri online dar de la anul trebuie să întrăm intr-un circuit normal al învăţământului. La biserici pot rămâne câţiva oameni în interior iar slujbele să fie cu enoriaşi afară. Activitatea trebuie să o continuăm, consecinţele economice pot fi mai grave decât cele ale bolii. Trebuie să creăm noi reguli şi recomandări persoanelor cu risc. 90% dintre persoanele care au decedat au fost persoane cu risc. Aceste persoane trebuei să se ferească şi trebuie create condiţii speciale de muncă şi relaxare”, a declarat medicul la „Marius Tucă Show”.