„Azi se împlineşte un an de la desemnarea mea în calitate de Preşedinte al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19! Am fost onorat şi pe deplin conştient de responsabilitatea care mi-a fost încredinţată! În tot acest timp am fost dedicat acestui demers, m-am implicat cu toată priceperea mea în organizarea campaniei de vaccinare care a debutat fix la 5 săptămâni de la numirea mea, adică pe 27 decembrie 2020! Am avut câteva repere importante în toată activitatea de până acum: transparenţă, onestitate, decizii bazate de date ştiinţifice, echilibru, deschidere spre dialog şi comunicare cu toţi cei implicaţi în implementarea strategiei de vaccinare, empatie şi înţelegere faţă de ezitările şi preocupările oamenilor”, scrie medicul Valeriu Gheorghiţă.
Medicul spune că s-a întrebat cu onestitate dacă ar mai accepta această „responsabilitate enormă”: „răspunsul a fost fără ezitare DA, deşi nu este deloc uşor…ba dimpotrivă! Dar mi-au venit în minte două citate geniale care m-au inspirat în cazul acesta, şi anume: