METEO 26 IULIE. ANM anunţă vreme ploioasă în România: Cod galben în 16 judeţe
METEO. VREMEA ÎN ROMÂNIA – 26 IULIE
Codul galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi izolat grindină a intrat în vigoare duminică la ora 6.00 şi expiră la ora 23.00.
Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara.
În regiunile estice şi sud-estice vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat şi pe arii restrânse, indicele de confort temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.