Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, între orele 6.55 şi 9.00, în judeţele Constanţa şi Tulcea se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibiltăţii local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.
De asemenea, între orele 5.00 şi 9.00, în mai multe localităţi din judeţul Caraş-Severin vor fi intensificări ale vântului cu viteze ce la rafală vor atinge 60 – 70 km/h.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că ceaţa reduce vizibilitatea în trafic sub 200 metri şi, izolat, sub 50 de metri, pe mai multe şosele din judeţele Alba, Constanţa, Tulcea, Mureş şi Suceava, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri.