Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt.
În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25-35 l/mp şi izolat de peste 40-50 l/mp.
Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.
Avertizarea este în vigoare de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la ora 10.00.