Prima pagină » Meteo » METEO. ANM: Ploi torenţiale, vijelii şi grindină până duminică seara, în 25 de judeţe

METEO. ANM: Ploi torenţiale, vijelii şi grindină până duminică seara, în 25 de judeţe

Meteorologii au emis, duminică, o avertizare Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru 25 de judeţe. Cantităţile de apă pot depăşi 40 l/mp.

Avertizarea va fi în vigoare duminică de la ora 12.00 până la ora 22.00.

În intervalul menţionat, în zona montană, în cea mai mare parte a Olteniei şi local în Muntenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat vijelii şi grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi pe alocuri 40 l/mp.

Judeţele vizate sunt Bihor, Cluj, Alba, Arad, Timiş, Hunedoara, Sibiu, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Argeş, Braşov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Bacău, Harghita, Mureş, Neamţ, Suceava şi Bistriţa Năsăud.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului.