14:13
Hidrologii au emis luni o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă pe râuri din judeţul Suceava, până la ora 24.00.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile din bazinul hidrografic Suceava – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Soloneţ, judeţul Suceava.
Avertizarea este valabilă de la ora 17.20 până la ora 24.00.