Comitetul Olimpic Australian (AOC) a declarat în aceste sens, citat de BBC Sports: „În timp ce alte ţări sărbătoresc întoarcerea sportivilor lor, noi îi supunem pe ai noştri la cel mai crud şi nepăsător tratament. Sunt pedepsiţi pentru că şi-au reprezentat cu mândrie ţara, fiind medaliaţi la Jocurile Olimpice.”
16 membri ai echipei olimpice australiene au fost plasaţi în carantină la Sydney, capitala statului New South Wales (NSW), după ce au revenit de la Tokyo.
Guvernul Australiei de Sud a comunicat că „riscul ridicat al infecţiei cu tulpina Delta, a COVID-19 în NSW” este motivul pentru condiţiile restrictive suplimentare, pentru care AOC a făcut o cerere de exceptare, respinsă.
Directorul executiv al AOC, Matt Carroll, a declarat într-un comunicat: „Nu numai că olimpicii noştri sunt complet vaccinaţi, dar au trăit într-o bulă extrem de controlată în Tokyo, apelând la cele mai severe măsuri de precauţie, fiind testaţi zilnic, timp de mai multe săptămâni. Nu am primit nicio explicaţie cu privire la motivul pentru care cererea noastră, în numele acestor sportivi, a fost respinsă”.
Carantina de 28 de zile ar putea reprezenta un risc semnificativ pentru bunăstarea fizică şi psihică a sportivilor afectaţi, potrivit medicului şef al Institutului Sportiv Australian, David Hughes.
Statul Australia de Sud, cu capitala la Adelaide, are o populaţie de peste 1,7 milioane de locuitori şi acoperă unele dintre cele mai aride zone ale Australiei.
Australia a înregistrat mai puţin de 37.000 de cazuri de COVID-19 în timpul pandemiei şi un număr de decese sub 1.000, mai puţine decât multe alte ţări dezvoltate.
Regulile conform cărora unii olimpici australieni trebuie să stea în carantină timp de 28 de zile după ce se întorc în ţară de la Tokyo au fost descrise ca fiind „crude”.