Prima pagină » Coronavirus » Medicii de familie vor primi minim 30 de lei pentru fiecare pacient vaccinat

Medicii de familie vor primi minim 30 de lei pentru fiecare pacient vaccinat

Medicii de familie vor primi minim 30 de lei pentru fiecare pacient vaccinat

Guvernul a adoptat în şedinţa de vineri o ordonanţă de urgenţă privind felul în care voir fi plătiţi cei care îi vor vaccina pe români.

„Cei care vor fi în centrele de vaccinare şi muncesc în afara programului de lucru, vor fi plătiţi cu 90 de lei pe oră medicii, 45 de lei pe oră asistenţii medicali şi 20 de lei oră registratorii. Vorbim de sume brute”, a spus Voiculescu.

„Sunt oameni de munca cărora depindem pentru a depăşi această perioadă cruntă. Am stabilit o formă de remunerare a celor mai importanţi vectori de comunicare şi de convingere a românilor: medicii de familie”, a adăugat ministrul: „Ne bazăm pe ei, să vorbească cu oamenii, să le stea la dispoziţie. Sunt esenţiali în această perioada şi sistemul de sănătate trebuie să le acorde importanţa pe care o au. Ne bazăm pe medicii de familie să informeze, să programeze în platformă pacienţii pe care îi au pe listă şi să se asigure că vin la vaccinare şi pentru orice informaţie după accea”, a spus Voiculescu.

Medicii de familie vor fi plătiţi pentru această muncă suplimentară: „Este vorba o plata suplimentară pentru o muncă suplimentară”.

Conform ministrului, plata va fi de 30 de lei pentru fiecare pacient programat şi vaccinat. Atunci când din lista totală de pacienţi eligibili pentru vaccinare se depăşeşte pragul de 50% este considerat „un efort masiv de informare”, iar plata ajunge la 50 lei pe pacient. Dacă medicii depăşesc 60% dintre pacienţii pe care îi au pe listă, vor fi plătiţi cu 60 de lei pe pacient.