COMENTARIU Lelia Munteanu. Reţeta Gamzu: încredere, testări în număr cât mai mare, comunicare clară

Publicat: 30 07. 2020, 13:06
Actualizat: 30 07. 2020, 13:08

Locuitorii Tel Avivului s-au trezit ieri dimineaţă (după ce cu o seară înainte dr. Ronni Gamzu îşi anunţase strategia anticorona) cu un banner imens pe toată lungimea Pieţei Yitzhak Rabin. Ha Seuda HaAhrona (Cina cea de taină) – o masa îmbelşugată, cu delicatesele preferate ale familiei Netanyahu, inclusiv şampanie roze; în faţa lui Bibi – un tort imens, de forma steagului naţional. Ideea: premierul se înfruptă din ultimul praznic înaintea căderii.

Informaţii noi despre Strategia anti-corona a dr.Gamzu – Maghen Israel, „Scutul Israelului”. Pilonul întâi, care se referă la refacerea încrederii între cetăţeni şi autorităţi, promite minimum de restricţii. cu condiţia ca oamenii să respecte disciplina sanitară (măşti, distanţare, igienă). Pilonul doi: cât mai multe testări (în noiembrie, numărul zilnic trebuie să ajungă la 60.000). Pilonul trei: un nucleu de consultanţi (dr. Gabi Brabash, cel propus la început pentru postul lui Gamzu, Zeev Rothstein, directorul spitalului Hadassah din Ierusalim şi Shuki Shemer, fost director general în Ministerul Sănătăţii, actualmente, directorul general al celei mai mari reţele de servicii medicale particulare, care include clinici şi spitale). Pilonul patru: comunicare clară, transparentă, la ore fixe, dintr-o singură sursă oficială, 

La spitalul Ichilov din Tel Aviv, porecla lui Ronni Gamzu e Napoleon (nu doar din pricina staturii, ci şi a viziunii). Astăzi, ginecologul şi foarte titratul manager în Sănătate e unica şansă a Israelului. Premierul Netanyahu, care s-a branduit ca Salvator al naţiunii,  nu va fi foarte bucuros să-i cedeze laurii, dacă Gamzu va avea succes. Deocamdară, cota de încredere a celui din urmă creşte vertiginos.