„Potrivit legislaţiei în vigoare, Primarul General NU are atribuţii privind numirea preşedintelui Consiliului de Administraţie în cadrul spitalelor pe care le are în administrare. Astfel, potrivit legii 95/2006 privind reforma
în domeniul sănătăţii, consiliile de administraţie sunt formate din 5-8 membri, reprezentanţi ai unor instituţii cu atribuţii în domeniu, printre care: un reprezentant al Ministerul Sănătăţii sau Direcţiei de Sănătate Publică, 2 membri ai Administraţiei Spitalelor, un reprezentant al Universităţii de Medicină şi Farmacie şi un singur reprezentant, numit de Primarul sau Preşedintele Consiliului Judeţean. Ulterior, membrii Consiliului de administraţie işi aleg singuri, prin vot, preşedintele de şedinta, care conduce şedintele consiliului, pe o perioada de 6 luni”, precizează Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
În ceea ce priveşte propunerea d-nei Alexandra Dobre ca reprezentant în Consiliul de Administraţie, reprezentanţii Primăriei Capitalei anunţă că că s-a avut în vedere experienţă managerială a acesteia.
Reprezentanţii Primăriei Capitalei mai arată, referitor la sumele câştigate de membrii consiliilor de administraţie, că este vorba de 1% din indemnizaţia managerului spitalului, adică între 80-150 lei şi că, în acest caz particular, Alexandra Dobre a renunţat în scris la orice plată pentru activitatea din consiliile de administraţie.