Potrivit unui comunicat al Prefecturii Bucureşti, vineri a avut loc şedinţa extraordinară a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă pentru aprobarea scenariului de funcţionare a unităţilor de învăţământ de pe raza Capitalei, în contextul reluării cursurilor în semestrul al II-lea al anului de învăţământ preuniversitar 2020-2021.
„Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat scenariul 2 de organizare şi desfăşurare a cursurilor în toate unităţile de învăţământ din Municipiul Bucureşti, scenariu avizat de Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti”, se arată în comunicat.
De asemenea, cinci unităţi vor funcţiona în sistem online, „situaţie justificată de infrastructura şi/sau resursele existente ale acestora”.
Este vorba de Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia”, Grădiniţa nr 185, Şcoala Gimnazială nr. 124 şi Grădiniţa nr 35. Cele două grădiniţe au probleme în ceea ce priveşte asigurarea agentului termic şi a apei, la Liceul de Arte Plastice sunt pereţi crăpaţi, iar în celelalte două instituţii se efectuează lucrări de reabilitare, se arată în decizia CMBSU.