A trecut un an de la debutul „gripei banale”, pe care o anunţa cu ton agasat, Preşedintele.
Una dintre cele mai neinspirate intervenţii ale excelenţei sale, s-a consumat atunci, în Februarie anul trecut.
Murphy zice într-una din legile sale, că eroarea din enunţ, se regăseşte în concluzie.
S-a demonstrat, dacă mai era nevoie, că Murphy a avut dreptate.
Ca-ntotdeauna…
Acum o sută de ani, străbunicii au trecut prin pandemia gripei spaniole.
Situaţia era şi mai cumplită.
Umanitatea era ocupată cu războiul.
Unul mondial şi distrugător.
De aceea a şi rămas în istorie ca „Marele Război”.
De asemenea, cu revoluţia bolşevică. Aceea care ulterior, ne-a distrus ceea ce aveam mai de valoare.
Acum, am avut şi noi un război.
Cu noi înşine.
Am mai avut unul cu dictatura medicală.
Apoi, cu prostia şi lipsa de empatie, cu hoţia şi şmenul, cu minciuna şi manipularea.
Şi-ncă unul, cu virusul.
Am trăit momentele imnului răsunând înfricoşător din difuzoarele poliţiei, pe străzile goale şi-n minţile noastre paralizate.
Am văzut Armata pe străzi cu mitraliere şi gândurile unora s-au dus cu treizeci de ani în urmă, la Revoluţie.
Timpul s-a jucat cu minţile unora dintre noi.
Am pierdut oameni dragi, deşi ne-ar mai fi putut bucura.
Am trăit dezamăgirea abandonării noastre prin suspendarea drepturilor şi libertăţilor, care-s numai ale noastre, ale nimănui altcuiva.
Am trăit frica şi ne-am confruntat propriile slăbiciuni, cu ale celorlalţi.
Dar, n-am fost mioritici. Măcar, acum.
Ne-am descoperit.
Pe noi, dar şi pe ceilalţi.