Serena Williams a avut o atitudine arogantă şi sfidătoare la conferinţa de presă de la finalul partidei. Sportiva din Statele Unite ale Americii i-a luat din merite adversarei sale şi a declarat că a pierdut strict din pricina jocului ei slab.
„Ea a servit bine. Eu n-am returnat ca Serena. Sincer, hai să fim cinstiţi cu noi înşine, totul e din vina mea. Eu am pierdut meciul. Asta este. Nu pot juca de maniera asta. Efectiv, nu mai pot face asta (n.r. să joace atât de slab). E total neprofesionist. Nu e ok. Cred că nu e deloc distractiv să joci şi să pierzi. M-am descurcat bine la ultimele două turnee de Grand Slam. Le-am câştigat pe toate în cariera mea şi mereu mai apare câte o oportunitate. Dar nu e vorba despre turnee de Grand Slam, este vorba despre mine jucânt un tenis bun. Şi eu nu am făcut asta azi. Asta e cel mai dezamăgitor. Nu e vorba despre a câştiga, ci despre faptul că sunt mai bună de atât.”, a declarat Serena Williams.
Serena Williams a câştigat de şapte ori Australian Open. Williams are 23 de titluri de Grand Slam câştigate în carieră, cu unul mai puţin faţă de Margaret Court, liderul absolut la acest capitol.