Este vorba de proiectul „Programul Strategic de Dezvoltare a Infrastructurii Aeroportuare la Aeroportul Henri Coandă – București”. Valoarea estimată a serviciilor de proiectare și asistență tehnică se ridică la aproximativ 40 milioane euro.
Principalul obiectiv al acestui proiect este realizarea unui nou terminal de pasageri cu toate facilitățile necesare, cu o suprafață de aproximativ 176.000 mp, care să acomodeze un trafic prognozat pentru anul 2040 de 30 milioane pasageri/an, cu un trafic la ore de vârf de 6.500 de pasageri/oră).
Terminalul va fi proiectat la nivelul celor mai înalte standarde aeroportuare pentru trafic Schengen – Non Schengen, cu zone generoase de sosiri, plecări și de tranzit sau transfer al pasagerilor.
Terminalul va fi realizat modular, ceea ce va permite punerea etapizată în exploatare.
„Facilitățile noului terminal vor fi comparabile cu marile aeroporturi europene: minimum 48 de standuri noi de parcare aeronave; minimum 20 de punți de îmbarcare; spații generoase pentru pasageri, sisteme moderne de benzi de bagaje (sosiri și plecări), echipamente de control de securitate, fluxuri separate pentru aprovizionare, sisteme pentru informarea pasagerilor, iluminare ambientală, acustică optimă, climatizare eficientă și semnalizare intuitivă, saloane de protocol pentru clienții companiilor aeriene, saloane VIP, zone diverse de comerț, toate dimensionate pentru a realiza «IATA Optimum Level of Service» ”, transmite compania.
Alte facilități care vor fi realizate: turn de control, remiză PSI, zone pentru handling, clădiri administrative, stații de transformare, stații de epurare a apelor, parcări auto pentru autovehiculele pasagerilor.
Se va realiza inclusiv o rețea complexă de drumuri de acces în zonele de landside și airside, pentru asigurarea conexiunilor rutiere, cu drumuri și pasaje subterane, între terminalul actual și viitorul terminal.
Terminalul va dispune de stații moderne de taxi și de transport public de călători, dar și de zone speciale pentru autocare, create pentru a evita congestiile de trafic.
Programul strategic are în vedere, într-o etapă ulterioară, dezvoltarea infrastructurii aeroportuare necesare prelucrării traficului de mărfuri şi poştă, prin realizarea unei platforme multimodale cargo, precum și prin crearea unui parc tehnologic high tech pentru dezvoltarea activităţilor conexe transportului aerian.