O carte pe zi: „Act gratuit” de Nicolae Breban

Volumul cuprinde şase nuvele („specie din păcate neglijată azi la noi, ca şi în Franţa sau Germania!, de scriitori şi editori”, spune autorul): „Un act gratuit”, „Subiect banal”, „În apărarea dictaturii”, „Beachboy”, „Romanţă neagră într-o ţară roşie” şi „Simetrii”. Teme diferite, dar pe care Breban le-a mai avut în vedere în alte scrieri ale sale – ratarea sau falsa ratare, erotismul, seducţia, relaţia maestru-ucenic. Cele mai multe sunt un fel de confesiuni.

Scriu editorii: „ Universul lor, în care perioada comunistă şi lumea interbelică sunt referinţe constante, este populat de personaje paradoxale, contradictorii, căci, preocupate uneori până la obsesie de împlinirea destinului personal, ele sunt totodată chinuite de întrebări, ezitante, nehotărâte. Un arhitect aparent împlinit pe plan profesional şi familial ajunge la concluzia că doar un <> gidian, comis împotriva societăţii conformiste, a <> burghez, îi va aduce realizarea şi libertatea la care visează. Un comerciant lipsit de grija zilei de mâine este de acord ca frumoasa lui soţie să intre în afaceri alături de un ins dubios, ce pare să-i fie acesteia şi amant, doar pentru că respectivul a fost idolul lui pe vremea liceului. O tânără libertină acceptă să convieţuiască, în speranţa că-i va deveni moştenitoare, cu un pretins <> bolnav şi cu veleităţi de intelectual, însă traiul alături de el va avea ca efect o surprinzătoare metamorfoză.”

Ca în mai tot ce a scris Nicolae Breban, dialogul şi monologul mai ales se îmbină cu confesiunea. Iată un fragment de stil, la persoana întâi, cu multe oralităţi: „Trebuia, nu-i aşa, să fac o faptă aparte, o operă, o <>, o <>, o răpire sau, în cel mai rău caz… da-da, o efracţie! Un plan <>, ceva foarte <> sau foarte <>, oricum, ceva care să-ţi gâdile straşnic instinctul de conservare, să-ţi ridice adrenalina şi să-ţi pună în pericol ceva, ceva cât de cât credibil – viaţa, cariera, prestigiul… mă rog!

Mike Maignan revine la Milano după o noapte de spitalizare în urma traumatismului cranian

Victor Ponta afirmă că va intra în turul doi alături de George Simion: „Nu exclud aducerea AUR la guvernare”

Bon, de acord, o efracţiune! Adică să năvăleşti, noaptea, de preferinţă, în casa unor oameni cumsecade şi să le furi ceva. Ce găseşti pe-acolo, argintărie, monede sau bibelouri, în cel mai rău caz. Bani nu, deoarece e vulgar şi apoi, în zilele noastre, oamenii cuminţi îşi ţin banii, banii cei mulţi, se-nţelege, la vreo bancă. Dar… nu contează, trebuie să şterpeleşti ceva, importantă e, cum spuneam, propria-ţi emoţie, ca şi conştiinţa, da-da, am zis bine, conştiinţa că ai îndeplinit ceva ce nu face oricine. Să fii singur în această acţiune, deoarece e o acţiune, nu e aşa, să păstrezi misterul total şi apoi să înduri urmările faptei tale extraordinare, lucru deloc de dispreţuit. Nu, prada ca atare nu e aşa de importantă, am citit în tinereţe romanul lui Dostoievski Crimă şi pedeapsă, după care s-au făcut nenumărate ecranizări, şi, ţin minte, cerceii sau monedele pe care le-a găsit tânărul criminal la acea bătrână le-a îngropat undeva sub o piatră. Ba mi se pare că a şi uitat locul, dar… da-da, urmările faptei, povara ei, ca să zic aşa, ei bine, pe asta n-a mai putut s-o ducă. A fost, se pare, în cazul lui, mai apăsătoare decât fapta în sine, deloc de dispreţuit: să omori cu satârul două femei, mai ales că pe a doua victimă nici n-o calculase. Ei bine, ia să văd – eu am să-mi pot purta povara, vorbesc de <> povară, cu atât mai mult cu cât în <> mele nu intră crima, omorul? Nu, doar efracţia, cum am zis, pătrunderea neanunţată într-un spaţiu străin cu scopul de a deturna o proprietate străină, cercei, brelocuri, mă rog, ce se află pe acolo şi… păstrarea secretului. A libertăţii, da-da, am zis bine, a libertăţii, deoarece am citit undeva că o faptă de acest tip, care include pericolul, îţi conferă o anume libertate pe care nu e capabilă să ţi-o ofere societatea, oricât de permisivă.

Un alt autor, francez de astă dată, André Gide, face elogiul, cum se zice, al <>. O crimă, cum ar veni, zice acest literat de scăpărătoare inteligenţă, nu este altceva decât un act gratuit! Or, în mintea lui, se pare şi a colegilor săi de generaţie şi de modă, nimic nu poate fi mai antiburghez, antifilistin, decât un act <> în opinia publică şi care nu foloseşte la nimic. Să faci ceva fără rost, iată, spuneau tinerii acelor vremi, iată o formă de revoltă: contra banului, a bunului-simţ, a ordinii burgheze, a ordinii tout court. Cine are curajul unei asemenea fapte? Deoarece, în acest fel – şi numai astfel! – devii nu numai anarhist, revoluţionar, suprarealist sau mai ştiu eu ce, dar… te arăţi, măcar o dată şi categoric, liber! Or, într-adevăr, cine n-ar dori să fie liber? Şi astfel, după o viaţă închinată muncii, respectului familiei şi societăţii, afli că de fapt nu ai fost o clipă liber; nu, libertatea începe abia dacă ai cute¬zanţa unei asemenea fapte: gratuite, nebune, ceva care ţin¬teşte să dărâme toate normele stupide ale societăţii, burgheziei, adulţilor, primarilor, părinţilor retrograzi sau ale şefilor de state!… Haram.”

Nicolae Breban – Act gratuit. Nuvele. Editura Polirom. 473 pag.