O carte pe zi. ”Artele monumentale decorative din România”, de Cosmin Nasui

„Artele monumentale decorative reprezintă zone interdisciplinare, specifice ca limbaj şi complexe ca mijloace de exprimare, la care contribuie, deopotrivă, artele plastice, cât şi cele decorative, arta monumentală şi arhitectura.”

În mod cert, printre cele mai interesante cercetări despre arta românească a ultimei jumătăţi de secol şi mai bine sunt cele realizate şi publicate de colectivul de la Editura Postmodernism. Amintim, absolut la întâmplare, câteva dintre titlurile pe care şi noi le-am semnalat anii trecuţi: „Moving Monuments / Monumente în mişcare”, „Centenarul femeilor din arta românească”, „Erotism şi sexualitate în <>”, „Cultura de masă în <>: Cîntarea României & Cenaclul Flacăra”,

„Naţionalism şi multiculturalism în cultura vizuală din România”. Relativ recent, editura a mai publicat un volum nu mai puţin interesant şi necesar, cel pe care îl semnalăm astăzi, rod al aceleiaşi echipe – text: Cosmin Nasui; management de proiect şi comunicare: Oana Nasui; editare şi corectură: Diana Mărgărit; design layout: Rizi Design.

De ce a ales România să cumpere o corvetă ușoară din Turcia deși sunt produse nave militare la Galați? Bolojan: Practic, am validat ceea ce deja era pregătit

Şi România are resurse şi materii rare de valorificat. ZF: Dezvoltarea economică vine din prelucrarea lor, nu doar din exploatare. Programul naţional de explorare trebuie să fie aprobat până pe 24 mai 2025

Volumul beneficiază şi de o bogată ilustraţie inedită, atât din sursele unor arhive publice, cât şi din arhive de fotografie care nu au mai fost publicate până acum.

„Artele monumentale decorative – scrie Cosmin Năsui – reprezintă zone interdisciplinare, specifice ca limbaj şi complexe ca mijloace de exprimare, la care contribuie, deopotrivă, artele plastice, cât şi cele decorative, arta monumentală şi arhitectura. De asemenea, au fost percepute şi asociate, în anumite perioade, cu noţiuni precum artă ambientală, artă aplicată, prototip (ulterior înlocuit cu termenul design). După cum se poate observa încă din acest enunţ introductiv, sensul acestei sintagme este greu de încadrat într-o singură definiţie cuprinzătoare, cu atât mai mult cu cât fiecare perioadă istorică şi-a pus amprenta propriei înţelegeri a funcţiilor şi chiar a tehnicilor specifice ale acestora, după cum se va putea vedea în acest volum.

Studiul urmăreşte, în paralel, momentele şi direcţiile de evoluţie ale domeniilor artelor decorative, precum şi artelor monumentale, cu scopul de a evidenţia modurile în care conexiunile dintre acestea au putut avea loc, începând cu perioada postbelică, până după 1989, cu câteva punctări spre începutul secolului XXI.”

După o microistorie condensată, sunt analizate artele decorative în anii ’80 în general, dar şi un număr de situaţii concrete: decorarea faţadei Teatrului de Operă şi Balet din Bucureşti, în 1958; frescele pereţilor interiori ai sălilor de la etajul doi al Casei de Cultură a Studenţilor „Gh. Gheorghiu Dej”, 1961; Piaţa Unirii din Iaşi, 1963; Casa de cultură din Mangalia, 1963; Ion Nicodim, Mozaic pe faţada unei şcoli din Ploieşti, 1965; „Ocrotirea copilului”, Spitalul Caraiman, Bucureşti, 1966; Ansamblul decorativ din complexul Amara, 1971; Ansamblul de la Costineşti, 1970-1973; Simpozionul de ceramică de la Medgidia, 1971-1977; decoraţiunile murale de la Filatura de bumbac din Slobozia, 1979 şi de la Casa ştiinţei şi tehnicii pentru tineret din Râmnicu Vîlcea, 1980; Vasile Celmare, Viorel Mărginean, Ovidiu Paştina, „Industrializarea judeţului Prahova”, 1980; Clubul tineretului de la Mediaş, 1981. Şi încă altele.

Aproape de fiecare dată, fapt extrem de ingenios, prezentarea monumentului este însoţită de o anectodică savuroasă – cum ar fi, de pildă, la inaugurarea faţadei Operei, prezenţa şi discuţiile cu Gh. Gheorghiu Dej şi Ion Gheorghe Maurer despre chemarea „specialiştilor” (adică a criticilor de artă, care nu fuseseră invitaţi) să se pronunţe asupra valorii operei.

Cosmin Nasui – „Artele monumentale decorative din România. O incursiune în a doua jumătate a secolului XX”. Editura PostModernism Museum. 224 pag. + 6 inserturi spread color.